G4Media.ro

Județul Botoșani a trecut de o mie de morți în urma infectării…

Sursa foto: Monitorul de Botoșani

Județul Botoșani a trecut de o mie de morți în urma infectării cu SARS Cov-2 / Rată a mortalității de 5% în județul în care gropile în cimitir au început să fie săpate cu excavatorul

Judeţul Botoşani a depăşit ieri o bornă sumbră a deceselor cauzate de infecţia cu noul coronavirus, anunță Monitorul de Botoșani.

De la începutul pandemiei, din martie 2020, şi până ieri, 1.003 botoşăneni au pierdut lupta cu această boală, 5% din totalul persoanelor care s-au infectat cu SARS-CoV-2.

Un sfert din aceste decese la nivel judeţean au fost înregistrate în această lună şi jumătate de la debutul valului patru. Este cea mai sumbră perioadă din pandemie, în care medicii au fost depăşiţi de numărul şi de gravitatea cazurilor care au ajuns la spital.

„Suntem disperaţi. Se moare pe capete. Trebuie să ne ajutăm noi, pentru că altfel nu vine nici dracu să ne ajute”, a descris situaţia cumplită în care se află sistemul sanitar medicul primar chirurg Iulian Preda, cel care coordonează măsurile anti Covid în spitalele din Botoșani.

Din auza numărului mare de decese, la un moment dat, conducerea Serviciului Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire (SPAPOC) a decis să închirieze un excavator care să sape gropi pentru că, efectiv, groparii nu au mai făcut faţă valului de înhumări.

„Pe 12 octombrie au fost 14 înhumări. Am închiriat un excavator. A fost o situaţie de forţă majoră, deoarece trebuiau săpate şapte gropi. Celelalte familii aveau deja locuri concesionate”, a declarat Marinela Vieru, directorul SPAPOC. Oficialul a adăugat că nu poate să prevadă ce se va întâmpla în zilele următoare.

Sursa foto: Monitorul de Botoșani

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Am fost la sfârșitul lui septembrie în Botoșani și chiar eram șocat că nimeni nu purta mască nicăieri. Nici în magazine nici în mijloace de transport. Când ești cu mintea-n cui, ți se bat cuie. Regret că trebuie să o spun atât de direct.

    • Comentariul tău mi-a amintit de imaginea dintr-un atlas the științe cu un grup de lemingi care se aruncă cu toții la grămadă în prăpastie. Exact așa sunt și majoritatea românilor. De fapt până și lemingii pot să înoate atunci când se aruncă de pe stâncile alea și nu mor decât puțini, deci românii sunt mai rău decât mitul despre lemingi.

    • Lemingii nu se aruncă în prapastie,dar tu ești ăla care crede in propaganda

  2. Daca sapa gropile cu escavatorul se numeste progres.