Județul Galați a cumpărat primul microbuz pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii / A costat peste 80 de mii de euro și o parte din bani au fost plătiți de o asociație
Asociaţia Persoanelor cu Handicap ”Sporting Club” a achiziţionat, în cadrul unui proiect finanţat de către Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, un microbuz special echipat pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, informează, marţi, Biroul de presă al instituţiei, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, autovehiculul este prevăzut cu lift electro-hidraulic pentru accesul cu scaunul rulant, sisteme de fixare a acestuia şi scară suplimentară acţionată electric pentru accesul pasagerilor.
”Este primul microbuz de acest fel din judeţ, destinat transportului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Mă bucur foarte mult că am reuşit într-un final să aducem la Galaţi un astfel de mijloc de transport, de care persoanele cu handicap locomotor aveau mare nevoie. Rămânem alături de ei, mai ales că la mijlocul acestei luni va avea loc un amplu concurs sportiv naţional destinat persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, pentru care am alocat deja fondurile necesare”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Valoarea acestei investiţii este 409.598 de lei, 90% din sumă fiind asigurată de CJ Galaţi şi 10% de către Asociaţia Persoanelor cu Handicap ”Sporting Club”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank