Jumătate de mileniu de la moartea lui Leonardo da Vinci, „omul Renaşterii” care a reuşit să schimbe lumea

Leonardo da Vinci, de la a cărui moarte se vor împlini 500 de ani pe 2 mai, a fost prin excelenţă „Omul Renaşterii”, un artist şi un inventator de geniu, cu o personalitate complexă, ale cărui idei şi creaţii au schimbat lumea în care trăim.

„Mona Lisa”, „Cina cea de Taină”, primul aparat de zbor, paraşuta şi mitraliera – lista realizărilor lui Leonardo da Vinci este foarte lungă. Ce este cu adevărat remarcabil la Leonardo da Vinci nu este doar ceea ce el a inventat sau a pictat, ci modul în care a trăit. Aşa cum spunea Sigmund Freud, artistul italian „era ca un om care s-a trezit prea devreme în întuneric, în timp ce toţi ceilalţi încă dormeau”.

De la Evul Mediu la Renaştere

Leonardo da Vinci a trăit în perioada de plin avânt a Renaşterii europene. Era o epocă marcată de uriaşe schimbări sociale şi culturale, când oamenii au început să pună sub semnul întrebării dogmele atotputernicei Biserici Catolice. Înainte de această perioadă istorică, aceia care se îndepărtau de ”turmă”, cu idei noi şi provocatoare, erau de obicei pedepsiţi şi excluşi din societate. Ereticii erau alungaţi în întuneric în Evul Mediu, însă acea eră începuse să apună.

Leonardo da Vinci a fost cu adevărat Omul Renaşterii. El şi-a trăit viaţa bazându-se pe concepţia filosofică potrivit căreia capacitatea de dezvoltare şi de evoluţie a omului nu are limite. Ca om care trăia în perioada Renaşterii, considera că scopul fiecărui individ era acela de a-şi atinge potenţialul maxim în viaţă. Fervoarea îndeletnicirilor intelectuale încă mai necesita creativitate în artă, şlefuirea corpului fizic şi căutarea adevărului emoţional. Era un mod de a trăi care privea viaţa ca pe un întreg compus din multe forme diferite.

De exemplu, Leonardo da Vinci nu considera că arta şi ştiinţa erau două discipline concurente şi că oamenii trebuiau să o urmeze ori pe una, ori pe cealaltă. În schimb, el le vedea ca pe două domenii complementare şi le aprecia la fel de mult. Arta putea să inspire ştiinţa şi viceversa. În multe sensuri, Leonardo da Vinci vedea întreaga lume ca pe o operă de artă care trebuie să fie studiată prin ochii curioşi ai unui om de ştiinţă şi exact aşa şi-a petrecut el mulţi ani din viaţă.

Leonardo era extrem de pasionat de studierea lumii naturale în care trăia. Putea fi adeseori găsit în timp ce observa zborul păsărilor, pentru a descoperi principiile aeronauticii, sau disecând cadavre umane şi de animale, pentru a înţelege mai bine anatomia. Până la începutul anilor 1490, Leonardo da Vinci avea deja o colecţie bogată de carnete de însemnări umplute până la refuz cu schiţe şi observaţii centrate în jurul a patru teme – pictură, arhitectură, mecanică şi anatomie umană.

Aceste note conţineau unele dintre cele mai uimitoare invenţii din acea epocă. De exemplu, o notiţă intitulată „Codex Atlanticus” conţinea un plan complet şi detaliat al unui aparat de zbor înalt de 20 de metri. Schiţa avea la bază numeroasele ore pe care el le petrecuse observând zborul păsărilor şi descifrând principiile fizicii şi ale aerodinamicii.

Primii ani 

Mulţi îl consideră pe Leonardo un adevărat geniu, însă copilăria lui dezvăluie cu greu sursa universalităţii sale. S-a născut în apropiere de Florenţa, Italia, dintr-un tată notar şi o tânără ţărancă. Educaţia lui abia depăşea niveluri de bază, precum citit, scris şi socotit. Cu toate acestea, tatăl lui a fost acela care a văzut premisele unui artist în Leonardo şi l-a înscris ca ucenic, la vârsta de 14 ani, în atelierul artistului Andrea del Verrocchio.

Acolo, tânărul Leonardo a descoperit elementele de bază din universul artelor – desen, pictură, sculptură. A cochetat însă şi cu alte îndeletniciri, precum laminarea, prepararea de substanţe chimice, metalurgia, feroneria, modelarea în ghips, marochinăria, mecanica şi dulgheria. Atunci s-a născut „Omul Renaşterii”.

Cea mai timpurie lucrare a lui Leonardo da Vinci a fost o contribuţie adusă picturii „Botezul lui Hristos”, de Verrocchio. Se spune că tânărul Leonardo a completat desenul reprezentându-l pe unul dintre cei doi îngeri din acel portret, peisajul îndepărtat din fundalul lucrării, alături de unele elemente din silueta lui Hristos.

La vârsta de 20 de ani, după şase ani de lucru intensiv, Leonardo a fost primit în calitate de maestru artist în Breasla Sfântul Luca din Florenţa. Acolo, şi-a deschis propriul atelier şi a început să lucreze la prima sa comandă, altarul unei biserici, „Adorarea Magilor”. Lucrarea nu a fost însă niciodată finalizată, deoarece Leonardo va Vinci şi-a părăsit atelierul şi a început să lucreze pentru ducele de Milano.

De la artist la inventator 

În timp ce lucra pentru ducele de Milano, Leonardo da Vinci a cochetat cu mai multe domenii. Parţial pictor şi sculptor, a primit şi comenzi pentru a crea arme. În această perioadă de cinci ani, din 1485 şi până în 1490, da Vinci a avut şi a realizat unele dintre cele mai strălucite idei şi lucrări ale sale.

Ca o ironie a destinului, interesele lui erau atât de vaste, încât Leonardo a reuşit să finalizeze doar şase proiecte complexe, două dintre ele fiind „Mona Lisa” şi „Cina cea de Taină”. Celelalte proiecte ale sale au rămas neterminate sau au existat doar sub forma unor idei descrise în paginile unor caiete.

Atunci când nu lucra pentru ducele de Milano, studia constant lumea din jurul lui. Pe durata vieţii sale, a disecat peste 30 de cadavre umane şi a documentat fiecare detaliu. A disecat muşchi şi oase, încercând să înţeleagă modurile lor de funcţionare. A prelevat chiar şi organe, pe care le-a umplut cu ceară pentru a le conserva şi a le studia structura internă.

Fascinaţia lui pentru anatomie poate fi remarcată în una dintre cele mai renumite lucrări ale sale – „Omul Vitruvian”. Desenul, ce prezintă o siluetă masculină cu proporţii anatomice foarte precise, fascinează şi în zilele noastre.

Atunci când nu explora anatomia, Leonardo da Vinci studia lumea din jurul său. Privind zborul păsărilor de pe cer, s-a inspirat pentru a crea prima schiţă din lume a unui aparat de zbor. Văzând dezastrele provocate de Ciuma Neagră, geniul renascentist a desenat apoi schiţa unui oraş futurist, lipsit de pericolele unor morţi inutile.

Ea ilustrează foarte bine ceea ce Leonardo da Vinci a făcut cel mai bine – şi-a imaginat o lume care era foarte diferită de aceea în care trăia. În timp ce tot ce cunoşteau oamenii din epocă despre Leonardo erau picturile sale extraordinare, a existat un întreg univers de documente cu invenţii care nu au fost însă niciodată transformate în realitate în timpul vieţii sale.

Un adevărat „Om al Renaşterii” 

Desenele lui Leonardo erau cu mult înaintea epocii în care a trăit artistul şi în mare parte au rămas neremarcate timp de mai multe sute de ani. Pe durata vieţii sale au fost cunoscute doar legendarele sale aptitudini artistice. Opere precum „Mona Lisa” şi „Cina cea de Taină” au rămas considerate până în zilele noastre veritabile capodopere nepieritoare. Mulţi se întreabă însă cum ar fi arătat lumea dacă invenţiile lui Leonardo ar fi fost realizate în timpul vieţii sale. Tehnologia ar fi avansat cel mai probabil într-un ritm incredibil.

Strălucirea minţii sale şi pasiunea lui pentru studierea lumii înconjurătoare nu pot fi însă puse în discuţie. A ales să trăiască cu îndrăzneală şi diferit faţă de ceilalţi, devenind „Omul Renaşterii”, nedorind niciodată să îşi tempereze curiozitatea atunci când în jur existau atât de multe lucruri de descoperit.

„Fierul rugineşte din pricina neutilizării; apa stătătoare îşi pierde puritatea şi îngheaţă pe vreme rece; la fel se întâmplă şi cu lipsa de activitate, care slăbeşte vigoarea minţii. Aşadar, trebuie să ne întindem pe noi înşine până la limitele posibilităţilor umane. Orice mai puţin decât asta ar fi un păcat comis faţă de Dumnezeu şi faţă de om”, obişnuia să spună marele savant renascentist.

Sursa: Agerpres