G4Media.ro

Jumătate de ţară este afectată de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la…

Photo 147982844 © Chumphon Whangchom | Dreamstime.com

Jumătate de ţară este afectată de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade – HARTA

Jumătate de ţară este afectată de caniculă, meteorologii emiţând atenţionări şi avertizări valabile până marţi dimineaţă. Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade, transmite News.ro.

O atenţionare meteorologică cod galben, valabilă în intervalul 9 iunie, ora 12 – 9 iunie, ora 23, vizează  instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În cea mai mare parte a Moldovei, şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, precizează ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

O avertizare cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic ridicat a fost emisă pentru intervalul 9 iunie, ora 10 – 11  iunie, ora 10

”În intervalul menţionat în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade”, transmit meteorologii.

O avertizare cod portocaliu pentru intervalul 9 iunie, ora 10 – 11  iunie, ora 10 consemnează temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat

”În intervalul menţionat în zona de câmpie şi podiş a Munteniei şi local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, este mesajul ANM.

Temperaturile se vor menţine deosebit de ridicate şi în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...