G4Media.ro

Juncker: Eforturile lui Trump de a-i diviza pe europeni sunt zadarnice

Juncker: Eforturile lui Trump de a-i diviza pe europeni sunt zadarnice

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat miercuri că „eforturile” lui Donald Trump de a-i „diviza pe europeni” pe plan comercial sunt „zadarnice”, cu o săptămână înaintea întâlnirii de la Washington cu preşedintele american, scrie cotidianul belgian Le Vif, citat de Rador.

„Aş vrea să-l fac să înţeleagă pe preşedintele Statelor Unite – în sfârşit, am încercat deja, fără mare succes, trebuie să recunosc – că atunci când e vorba de comerţ, UE (…) formează o unitate indivizibilă”, a afirmat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

„Deci toate eforturile de a-i diviza pe europeni sunt zadarnice”, a adăugat el.

Jean-Claude Juncker urmează să meargă la Washington pe 25 iulie pentru a se întâlni cu Donald Trump, în scopul dezamorsării tensiunilor comerciale dintre UE şi Statele Unite.

„Mă duc acolo senin”, a dat el asigurări, refuzând să spună mai mult despre abordarea europeană pe care o va susţine în Statele Unite.

„Mi-am arătat propria abordare globală la ultima reuniune a G7 din Canada, pentru că acolo am repetat în faţa preşedintelui american argumentele europene şi le voi repeta din nou şi din nou”, a explicat el.

Statele Unite impun de la începutul lui iunie taxe vamale punitive de 25% pe oţelul european şi de 10% pe aluminiu, o decizie împotriva căreia UE a depus deja plângere în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Europenii au instituit de asemenea măsuri de retorsiune contra anumitor produse americane emblematice, ca jeans-ii sau untul de arahide.

Măsuri de apărare. UE a introdus de asemenea, miercuri, măsuri numite „de apărare” destinate să protejeze industria siderurgică europeană de oţelul străin care nu mai are debuşee în Statele Unite din cauza taxelor americane.

Conflictul comercial dintre UE şi Statele Unite riscă să se agraveze, Donald Trump ameninţând să taxeze importurile americane de automobile produse în UE.
„Noi vom continua să răspundem punctual provocărilor care ne pot fi lansate”, a afirmat dl Juncker.

(Sursa: Rador/ Traducere de Gabriela Sîrbu/ Foto: Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. „Mă duc acolo senin”, a dat el asigurări, refuzând să spună mai mult despre abordarea europeană pe care o va susţine în Statele Unite.
    Cred a se duce acolo SENIL…sau ETIL…ca le cam are cu trotilul…

    • Dar nu e totusi un pacat de moarte si daca e sa-l comparam cu Bozo, acesta nici ”treaz” nu gandeste cu capul sau (dar ghici cu al cui), ce sa mai spunem daca e si putin ”ciupit”…!

    • Esti p gustul meu.

  2. Juncker o sa-l salute pe Trump cu „hello fatso”.

    La vocabularul lui Trump de 200 de cuvinte, e greu de crezut ca va fi o intrevedere prelungita.

  3. Oțel și aluminiu contra jeanși și unt de arahide, :-D, :-D. I-au terminat pe americani … lovitură grea , nu glumă.

  4. Jocul „ba p’a ma-tii”!

  5. Domnule Junker , decat sa balmajesti tot felul de abureli , mai bine ar fi ca toate tarile membre NATO , sa isi plateasca obligatiile .