G4Media.ro

Junta militară din Niger acuză Franţa că pregăteşte o „agresiune”

Sursa foto: AFP

Junta militară din Niger acuză Franţa că pregăteşte o „agresiune”

Regimul militar nigerian rezultat în urma unei lovituri de stat a acuzat Franţa, într-un comunicat citit sâmbătă seară la televiziunea naţională, că „îşi desfăşoară forţele” în mai multe ţări din Africa de Vest în vederea unei „agresiuni” împotriva Nigerului, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Franţa continuă să-şi desfăşoare forţele în mai multe ţări din ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest) în cadrul pregătirilor pentru o agresiune împotriva Nigerului, pe care o are în vedere cu această organizaţie comunitară”, în special „în Cote d’Ivoire, Senegal şi Benin”, a declarat un membru al regimului, colonelul-maior Amadou Abdramane.

După lovitura de stat din 26 iulie, ECOWAS a ameninţat cu intervenţia militară în Niger, pentru care anunţase pregătiri. O decizie susţinută de Franţa, care are 1.500 de militari în această ţară saheliană, în cadrul luptei antijihadiste.

La începutul lui august, generalii nigerieni aflaţi la putere, care doresc plecarea soldaţilor francezi, au denunţat mai multe acorduri de cooperare militară încheiate cu fosta putere colonială.

Unul dintre aceste texte conţinea un preaviz de o lună, potrivit acestora.

Regimul a spus în comunicat că „la 1 septembrie”, „şeful Statului Major al forţelor armate din Niger l-a primit la Zinder pe comandantul forţelor franceze din Sahel pentru a discuta despre un plan de dezangajare a capacităţilor militare franceze”.

„Un anunţ de retragere ne vine de la nivel operaţional”, care „nu este, prin urmare, purtat nici de statul major al armatelor franceze, nici de guvernul francez şi nu a făcut obiectul niciunui comunicat oficial”, a asigurat regimul de la Niamey.

Marţi, Parisul a declarat că au au loc discuţii între armatele nigeriană şi franceză pentru „a facilita mişcarea mijloacelor militare franceze”.

„Se pune problema menţinerii unora dintre forţele noastre”, a declarat ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, citat de AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. din ciclul „rusia elibereaza Africa”