Jupiter și Saturn, cele mai mari planete din sistemul solar, vor străluci ca o ”super planetă” la solstițiul din 21 decembrie. Fenomenul a putut fi observat ultima dată în Evul Mediul și se crede că ”Steaua Betleemului” ar fi o astfel de conjuncție rară
Jupiter și Saturn, cele mai mari planete din sistemul solar, vor străluci ca o ”super planetă” la solstițiul din 21 decembrie, anunță forbes.com. Fenomenul ”planetei duble”, așa cum îl numesc specialiștii, a putut fi observat ultima dată în Evul Mediul, în 4 martie 1226.
Practic, Jupiter și Saturn se vor apropia atât de mult încât senzația celor care vor privi cerul în momentul de maximă apropiere va fi că cele două strălucesc ca o singură super planetă care va părea de două ori mai mare și mai luminoasă decât o stea obișnuită.
Astfel, cei doi uriași ai sistemului solar vor arăta ca o „planetă dublă” pentru prima dată din Evul Mediu.
În realitate, însă, distanța dintre cele două planete nu va fi nici pe departe una mică.
- „Alinierile dintre aceste două planete sunt destul de rare, apar o dată la fiecare 20 de ani sau cam așa ceva, dar această conjuncție este excepțional de rară pentru cât de aproape vor părea planetele unele de altele”, a spus Patrick Hartigan, astronom la Universitatea Rice.
Unii specialiști cred, inclusiv legendarul astronom german Johannes Kepler, că „steaua Betleemului” din povestea Magilor sau a celor „Trei înțelepți” ar fi putut fi o rară triplă conjuncție a lui Jupiter, Saturn și Venus.
Evenimentul celest rar va putea fi observat de oriunde de pe Pământ, unde cerul este senin. În emisfera nordică, planetele vor fi văzute spre vest timp de aproximativ o oră după apusul soarelui, fiind cel mai apropiate în 21 decembrie 2020.
sursa foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii