JURNAL DE FESTIVAL. Secretul avansului Poloniei? Niciun compromis (Parteneriat)

Găsiți în mansarda unei case vechi, abandonate, două proiectoare vechi și câteva role de film. Ce faceți cu cele? Regizorul Dan Curean a făcut un film documentar, „Pelicule de familie”, atât de bun încât a ajuns să fie proiectat la Astra Film Festival. Totul, de la un anunț pe Facebook.

În programul zilei au mai fost, printre altele, un film despre viața sorabilor din Lusacia – „Noi îi spunem Hanka” (r. Grit Lemke), altul care analizează sistemul de educație georgian – „De când mă știu” (r. Maka Gogaladze) sau unul care prezintă lumea subterană dintr-o stație de război așa cum au descoperit-o doi copii – „Fotofobia” (r. Ivan Ostrochovsky, Pavol Pekarčík).

Pitch-ul filmelor din programul DocTank. Depresia, pornografia, frica, migrația, printre teme

Tot astăzi, regizorii și producătorii din Europa ale căror filme au fost selectate în programul DocTank, 8 la număr, și-au putut prezenta filmele în fața juriului, dar și a studenților din programul Erasmus, DocStudent Hub. A fost practic momentul de pitch în care au putut să-și „vândă” proiectul, în așa fel încât să poată primi ulterior finanțări, dar și consultanță din partea specialiștilor din industrie. Sunt și patru premii care vor fi oferite de juriu, așa că miza e cu atât mai mare.

Teme precum migrația, ideea de identitate, de speranță, de frică, iubirea sub toate formele ei, pornografia, depresia, singurătatea, și mai multe de atât s-au regăsit în cele 8 documentare prezentate de echipele din Estonia, Slovacia, Ungaria, Cehia și România.

„Minunat pitch, cu foarte mult entuziasm susținut, felicitări! Îmi place umorul din film, deși subiectul e unul foarte serios” a fost remarca lui Christian Popp, producător francez și jurat DocTank.

Observațiile pentru prezentări au venit și din public, în aceeași manieră apreciativă: „Mi-a plăcut foarte mult energia investită în acest pitch, ai făcut o treabă grozavă!” sau dimpotrivă: „Am văzut teaserul filmului tău, dar n-am absolut nicio idee despre ce va fi filmul de fapt”.

„Pădurea, un film cu multă emoție”

Mutăm spațiul geografic în mijlocul unei păduri, la granița Poloniei cu Belarus, pentru a descoperi cum alege să trăiască o familie aici, lăsând orașul și zumzetul lui, și cum interferează ea cu drama refugiaților abandonați în aceeași pădure. Subiectul apare în documentarul Pădurea, în regia Lidiei Duda, și nu că a fost vizionat de o sală plină de spectatori la Sibiu, vineri seara, dar a și fost punct de plecare pentru DocTalk-ul care a urmat: Secretul avansului Poloniei, moderat de jurnalista Cristina Cileacu. Invitații ei, ambasadorul Emil Hurezeanu, fostul ambasador polonez în România, Bogumil Luft, și profesorul economist Cornel Ban. 

„Pădurea, un film cu multă emoție”, a început prin a spune Cristina Cileacu. Imediat după au venit și opiniile invitaților despre film. Hurezeanu l-a văzut „un film artistic mai degrabă decât un documentar, foarte soft, departe de realitate”, un film care prezintă „straturi ale realității și ale percepției realității: a copilăriei, a seninătății rustice, a părinților îngrijorați de prezent și de ce va urma, și una obiectivă – tot mai apăsătoare a unui război dramatic”, în timp ce Luft a precizat că și el vede filmul în notă artistică, neavând vreo legătură strânsă cu problema migrației. Tot ambasadorul a subliniat că „în film apare problema rasismului, cum că polonezii ar fi rasiști, ceea ce nu e așa”, iar Cornel Ban a citit filmul „într-o cheie climatică”.

Care e secretul avansului Poloniei?

Despre succesul Poloniei în fața celorlalte state din blocul comunist a spus ambasadorul Hurezeanu încă de la începutul dialogului că „Polonia își coordonează foarte bine politicile interne și externe”, deschizând subiectul serii prin această afirmație și văzând această țară ca un model pentru noi toți, așa cum el însuși a menționat: „Privim la Elveția indiferentă și prosperă și la Polonia foarte vigilentă și încordată pentru a apăra libertatea țării. Polonezii presimt mai repede decât alții când libertatea le e amenințată, au 4,5% din buget alocat pentru apărare, iar în 2025 va fi de 5,5%”.

„Polonia e complexă, avansată. Așa o vedem noi, din România”, completează Cristina Cileacu. Ce spun invitații? Fostul ambasador polonez în România, Bogumil Luft, vede și Sibiul, de pildă, la fel de bogat: „Prima constatare e că succesul polonez e legendar. Ei bine, asta nu e ceva precis. Cu toții din Estul Europei am avut succes în ultimii 30 de ani. Sibiul, de pildă, e incredibil. Lumea arată altfel aici. E un oraș bogat, oamenii sunt liberi, se vede în ochii lor”.

Ce s-a întâmplat cu Polonia totuși? Tot Luft oferă lămuririle: „Polonia a avut succes economic. Au fost pregătiți pentru noul sistem. Majoritatea agriculturii era privatizată. Și zona de comerț, de asemenea. S-a păstrat acest sens în economie. Când a intrat în UE a profitat de fonduri europene mai bine decât alte țări, dar și de deschiderea pieței occidentale – mai ales pe sectorul agricol. În plus, menționăm și dezvoltarea societății civile”.

„Românii sunt mai deschiși la compromis, polonezii nu”

Subiectul economiei Poloniei a fost abordat și de Cornel Ban, cu un argument contra invitaților săi, ceea ce a făcut dezbaterea să devină cel puțin interesantă: „Da, economia poloneză e dependentă de migrație. Ce vreau eu să subliniez e că succesul polonez e real în raport cu punctul de plecare. Polonia era mai pregătită pentru că nu exista această țară în sistemul financiar. E bine să fii debitor, să ai calitatea asta. Polonia nu și-a realizat integral plata datoriilor externe, iar România a plecat cu acest dezavantaj structural”.

Tot pe subiectul economiei, a urmat paralela dintre România și Polonia a dlui Luft: „Românii sunt mai deschiși la compromis, polonezii nu. Compromisul e cel mai mare păcat al polonezilor”. O replică ce poate fi numită replica serii și concluzia dezbaterii, deopotrivă.

Epilog la o premieră mondială. „Toate familiile au probleme, dar nu toate au pe cineva care să le facă un film”

După această dezbatere intensă, deopotrivă plină de esență și de informație, publicul s-a relaxat preț de câteva minute, pentru ca apoi să vizioneze, tot la sala Thalia, unul dintre cele mai așteptate filme ale acestei ediții, emoționant, vulnerabil, ca o carte deschisă, prezentat în premieră mondială la festival: O familie aproape perfectă.

După film, jurnalista Oana Zamfir a moderat sesiunea de Q&A cu regizorul Tudor Platon și cu protagoniștii filmului, bunica, mama, soția și fiul său: „Mă bucur în adâncul sufletului că am fost de acord ca Tudor să facă acest film”, a precizat mama lui, Raluca, întrebată fiind dacă familia a fost greu de convins să apară în documentar.

Bunica lui, în schimb, a jucat rolul principal în film, așa cum și Oana Zamfir a menționat. Bunica a declarat cu o sinceritate debordantă: „Toate familiile au probleme, dar nu toate au pe cineva care să le facă un film”. Mesajul de final al ei a fost unul încărcat de bucurie, de optimism și de jovialitate – acela de a rămâne mereu uniți, orice s-ar întâmpla.