Jurnal de festival. Ziua 1. O alegere logică (Parteneriat)

Cu niște ochelari rotunzi pe care-i tot șterge la câteva minute, aplecat, ca o salcie pletoasă, pe spătarul scaunului din față, tânărul antropolog Michael Stewart privește concentrat spre televizorul din capătul sălii. E, totuși, un privilegiat. Mai întâi, pentru că i s-a rezervat un loc în primele rânduri, destul de aproape de televizor. Apoi, pentru că la filmele românești, difuzate fără, subtitrare, el și cei câțiva invitați străini sunt asistați de voluntari, care le șoptesc traducerea în engleză. Nu vezi chiar totul, dar poți deduce despre ce e vorba. Lucru care nu se întâmplă la filmele în engleză. Aici, nu e nici subtitrare, nici traducător. Așa că, dacă nu vrei să faci impresie proastă, trebuie să te concentrezi, ori barem să oftezi, să râzi sau să aplauzi odată cu ceilalți. 

Ăsta e tot festivalul: o mică sală de muzeu, pe jumătate plină, niște casete VHS și un televizor. Dar e doar secvență. Cea optimistă. Stewart e aici împreună cu filmul său, „Scenes after a Revolution”, în care vorbește și despre relațiile inter-etnice. Stewart a intervievat în film un maghiar din Transilvania. Eroare. Publicul e revoltat. În timp ce caseta cu documentarul lui Stewart e difuzată pe televizor, sala se golește rapid. În semn de protest. Directorul festivalului iese și el pentru a vorbi cu spectatorii nemulțumiți. Stewart îl urmează.

Nimeni nu se mai gândește să scoată caseta. Pe ecranul televizorului, documentarul lui Stewart continuă să ruleze, suprarealist, într-o sală absolut goală. Suntem în 21 octombrie 1993. Prima zi a festivalului Astra.

Treizeci de ani mai târziu (15 octombrie 2023)

Tolănit pe fotoliul din sufragerie, profesorul Michael Stewart, directorul Open City Documentary Festival din Londra,  își șterge cu grijă ochelarii și privește, pe ecranul mobilului, filmulețul pe care tocmai l-a primit de la un vechi prieten din Sibiu. Nu-și poate reține un zâmbet. Autorul filmării înaintează cu destulă dificultate printre oamenii strânși, la intrarea în sala Thalia, la Gala de deschidere a Festivalului Astra Film.

Întregul oraș pare, de altfel, acaparat de festival. Piața Mare este sub ocupație. O masivă cupolă albă tronează, sfidător, într-o latură a pieții. O altă cupolă, ceva mai discretă, îi ține isonul. Sunt spațiile unde vor avea loc proiecțiile full dome din festival (între care filmul cu concertul „The Dark Side of the Moon” al lui Pink Floyd e, firește, pe lista mea). În cealaltă a pieții, pe un ecran uriaș, rulează non stop un promo cu filmele festivalului. Cum treci de el, pe principală stradă pietonală a orașului, dai de steaguri cu sigla Astrei și de afișe care anunță debutul evenimentului ori programul complet al proiecțiilor. Se țin, în paralel in Piața Mare, la cinema Astra Film, în sălile de cinema de la mall-ul Promenada.

Și aici, la Thalia, în sediul filarmonicii sibiene, unde deschiderea festivalului e anunțată, pe scenă, de Mariana Gligor, tezaur uman viu UNESCO și tulnicăresele din Apuseni. Apoi sunt rememorate momentele de început ale festivalului, pe ecran se derulează mărturii ale unor personalități care au participat la una sau mai multe ediții din ultimii 30 de ani, sunt prezentate secțiunile competiționale. Directorul festivalului evocă momente din trecut, invită oamenii să vină aproape de filmul documentar.

Hai să-l întâlnim pe Zelenski

„Întâlnindu-l pe Zelenski”, un documentar surprinzător despre liderul ucrainean, co-regizat de laureatul Emmy, Andre Singer, cu origini românești, și de actorul american cu origini ucrainene Liev Schreiber e filmul care deschide ediția aniversară.

Interviul pe care Schreiber i-l ia președintelui ucrainean în acest film pare, adesea, o discuție despre meserie între doi actori. Căci Schreiber insistă cu întrebări despre înclinațiile artistice, începuturile din showbiz și dezvoltarea carierei actoricești ale lui Zelenski. 

Răspunsurile acestuia introduc spectaculoase filmări de arhivă: Zelenski e urmărit la primele apariții pe scenă, la 19 ani, evoluând apoi la o televiziune moscovită, lansându-și, cu un succes fulminant, propria companie la Kiev, dând spectacole pentru militari, având poziții politice explicite și bucurându-se de o popularitate uriașă în industria divertismentului, cu mult înainte de lansarea serialului „Slujitorul poporului”. Timp de o oră și jumătate, soția și mama președintelui ucrainean, actorii cu care cu care acesta a lucrat vreme de două decenii, producători și jurnaliști  scot la lumină detalii și episoade și inedite ale unei biografii cu totul neobișnuite. Nu te mai întrebi, după filmul lui Schreiber și Singer, dacă rolul din acest serial l-a făcut pe actor președinte. Pare la fel de plauzibil că, dacă și-ar fi dorit să intre mai devreme în cursa prezidențială, Zelenski ar fi făcut-o cu șanse și înainte de acest serial.

Războiul căruia îi face față din februarie 2022 l-a modificat dramatic pe comediantul obișnuit să facă publicul să râdă. La întâlnirea de după proiecție cu publicul din sala Thalia, discuție moderată de Emil Hurezeanu, Andre Singer spune că acest lucru e foarte vizibil atunci când Zelenski afirmă, în film, că a înțeles cu adevărat ce a însemnat masacrul din 1941 de la Babi Yar doar după ce a văzut cu ochii lui ororile războiului.

Pentru Emil Hurezeanu, filmul e emoționant și prin faptul că o realitate dramatică, în desfășurare. „La filmul despre Gorbaciov („Întâlnindu-l pe Gorbaciov”) eram detașați, totul era istorie. Aici, nu știm cum se va termina”.   

Participant și el la întâlnirea cu publicul Astrei, prin Zoom, Liev Schreiber întărește observația. Presiunea pe care o poartă pe umeri Zelenski e apăsătoare. „Detest să o spun. Uitați însă cât a îmbătrânit într-un an”

Un film puternic, cu un protagonist pe măsură, prezentat pentru prima oară la Sibiu, în România, de doi cineaști reputați. O alegere logică, deplin confirmată, pentru deschiderea festivalului de la Sibiu.