G4Media.ro

Jurnal de festival. Ziua 3: Întâlnindu-l pe „Arsenie” (Parteneriat)

Jurnal de festival. Ziua 3: Întâlnindu-l pe „Arsenie” (Parteneriat)

Un film documentar se înscrie, de marți seară, pe lista scurtă a recordului de asistență la un cinematograf din Sibiu. Cea mai mare sală de cinema de la Promenada Mall s-a dovedit neîncăpătoare la proiecția filmului lui Alexandru Solomon „Arsenie. Viața de Apoi”, prezentat la Astra Film Festival. Anunțat cu multe zile înainte ca fiind „sold out”, multă lume, între care posesori de abonamente la festival care nu își făcuseră și rezervare, s-a înghesuit în fața intrării. Sala a semănat cu o tribună de fotbal sud-americană, după ce organizatorii au adus scaune mobile. 

Ce au venit să vadă toți acești oameni? Alexandru Solomon organizează, în „Arsenie. Viața de apoi”, propriul pelerinaj pe urmele lui Arsenie Boca, în încercarea de a afla resorturile uriașei popularități postume a  starețului Mănăstirii Prislop. Pelerinii, selecționați prin intermediul unei agenții de casting, sunt credincioși ortodocși și familiari cu, dacă nu chiar admiratori ai lui Arsenie Boca. Destăinuirile din viața personală, opiniile politice, religioase, despre societate pe aceștia le exprimă în film, sunt extrem de diverse și fac dificilă conturarea un portret-tip al pelerinului. Dezbaterile organizate, în film, pe tema unor mărturii ori citate atribuite lui Arsenie Boca – rostite de unul din personajele filmului, care îl interpretează pe Boca – nu duc nici ele la concluzii comune.

Una din aceste dezbateri e filmată la București. O profeție pesimistă privind viitorul României, atribuită lui Arsenie Boca, e dezbătută În Piața Revoluției, chiar în fața fostul sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist, pe care e instalat un portret al lui Boca. Pelerinii poartă un dialog aprins despre comunism. „Era mai bine înainte” este concluzia uneia din protagonistele filmului, care invocă insecuritatea socială și costul ridicat de astăzi al vieții. 

Finalul documentarului se oprește la această temă; unul dintre participanții la pelerinaj, chiar cel care joacă rolul lui Arsenie Boca, flutură un steag roșu, pe fundalul unei imagini în care se vede o cruce de pe cupola Catedralei Neamului. Filmul propune drept cheie de înțelegere a fenomenului Arsenie Boca sinteza dintre nostalgia comunistă și militantismul religios.   

Discuțiile de după film au durat cât filmul

Sala a rămas plină și la dezbaterea de după proiecție, care s-a prelungit peste o oră (a durat cam cât filmul) și la care au participat, alături de regizorul Alexandru Solomon, producătoarea filmului, Ada Solomon, filozoful Mihaela Miroiu și scriitorul Radu Vancu.

„Am încercat să las o urmă despre mersul timpului, din perspectiva unui raționalist disperat. M-am străduit însă din toate puterile să fac un film care să nu jignească credința oamenilor”, a spus Alexandru Solomon la întâlnirea cu publicul. 

Solomon le-a mulțumit organizatorilor AFF pentru că „nu s-au lăsat intimidați și au avut o poziție clară” după ce Mitropolia Ardealului, cu sediul în Sibiu, a cerut, în urmă cu trei săptămâni, interzicerea filmului și scoaterea lui din programul festivalului. Solomon a ironizat și unul din argumentele Mitropoliei, care a afirmat că filmul său nu este un documentar. „Nici nu știau că există genul. Și, brusc, și-au pus problema: este sau nu documentar?” 

Pentru Mihaela Miroiu, „Arsenie. Viața de apoi” e un experiment social, al cărui autor este „un umanist secular”. Mihaela Miroiu a povestit începutul unui roman, „A patra vertebră”, de Mertti Larni, în care cartea personajului principal este arsă în piața publică. Ulterior, se dovedește că soția și alți apropiați ai autorului au comis gestul, pentru a atrage atenția asupra cărții. În replică, Solomon a ales să glumească, spunând căra avut o înțelegere tacită cu BOR. „Am dat un telefon la Mitropolia Ardealului. Dar așteptam și canonizarea lui Arsenie Boca în anul premierei filmului. Eu mi-am făcut treaba, ei nu”, a zis el. 

Alte filme ale zilei 3. Sala plină și la Nora Iuga

„Arsenie, Viața de apoi” nu e singurul film cu tematică religioasă de la Festivalul Astra film. Tot marți au rulat, în Competiția Central și Est-Europeană, „Gâlceava ateului cu lumea”, regizat de polonezul Bartłomiej Zmuda, în care un fiu credincios începe o campanie elaborată pentru a-și converti tatăl – un ateu convins, respectiv„Soțul meu musulman”, de Daniel Ioan Bărnuți și Alexandra Lizeta Bărnuți – povestea unui cuplu de români convertiți la islam.

Într-o altă sală din cinema, la aceeași oră, oamenii veniți să o vadă pe Nora Iuga au ocupat și ei toate fotoliile, convinși că asistă la o întâlnire memorabilă. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează