Jurnal de festival. Ziua 5: Hoții de buzunare dezvăluie secretele unei meserii „magice” (Parteneriat)

Profesionist cu experiență, Răducanu Amar a intuit imediat că femeia care se plimbă relaxat, cu rucsacul în spate, prin fața vitrinelor de pe Dorobanți, nu e vreo „ginitoare”. Nu face mișcări bruște, nu se uită, bănuitor, în stânga și-n dreapta, nu e genul de crispat care se prinde ori se-ntoarce aiurea și-ți strică lucrarea. 

Confirmarea a venit firesc, în câteva secunde. Apoi, Amar și-a continuat drumul calm, în același ritm. La fel de relaxată, femeia a intrat într-un magazin. Când a realizat, la casierie, că nu mai are portofelul, Amar făcuse deja, la patru străzi distanță, bilanțul operațiunii. Încasările depășeau 1.000 de euro. 

Femeia a depus plângere la poliție. Deși purta o mască sanitară – suntem în octombrie 2001, în timpul pandemiei de Covid – Răducanu Amar, vechi client al Poliției, cu 13 din cei 35 de viață petrecuți la închisoare, este recunoscut în imaginile de pe camerele stradale și arestat la două zile după furt. Încearcă să obțină împăcarea cu victima, promițându-i restituirea banilor și chiar o altă sumă în plus, în schimbul retragerii plângerii. 

„Partea vătămată” se numește Diana Gavra, este juristă, predă la SNSPA și cochetează, când îi mai rămâne timp, cu filmul documentar. Iar când vorbește cu Amar își dă seama că are o altă idee despre rezolvarea cazului: își va retrage plângerea, dacă Amar acceptă să fie filmat și să povestească despre lumea lui și despre cum a ajuns hoț de buzunare. Amar acceptă. Nici unul din ei nu bănuiește ce va urma: aproape 200 de ore de filmare, prin București, Londra și Madrid, nu doar cu Amar, ci și cu alte personaje cu vechime în branșă, care acceptă să se destăinuie în fața camerei. 

Două din aceste 200 de ore constituie „Amar”, filmul Dianei Gavra, prezentat joi seară, la Festivalul Astra Film. 

Statul paralel din centrul Bucureștiului

Proiecția a provocat, în sala Thalia din Sibiu, multe momente de rumoare ori ilaritate. Timp de un an, Diana Gavra filmează într-un univers paralel, o lume a sărăciei extreme și excluziunii, din care, în mod realist, nu se poate evada. 

Răducanu Amar este complet analfabet. A fost aproape doi ani la școală, dar nu a avut timp să dobândească competențe până la nivelul identificării literelor. S-a drogat de pe la 10 ani, cu niște chimicale care astăzi costă 10 lei, dar a trecut rapid la heroină, după ce a început să dobândească aptitudini în domeniul extracției portofeliere. Ar fi fost straniu să fie altfel: Amar a făcut ceea făceau mai toți copiii romi de pe strada sa din centrul Capitalei, Epsicop Radu, unde o întreagă comunitate de romi nu a fost determinată de autorități să respecte obligația de a-și trimite copii la școli nici măcar în cursul primar. 

Totuși, discuțiile cu tentă educațională nu lipsesc nici aici. Căzut în patima drogurilor și pierzându-și vremea pe acasă, băiatul cel mare al lui Amar e aspru certat de rudele la care locuiește pentru lipsa de responsabilitate de care dă dovadă. Îi este dat drept exemplu chiar tatăl său: „Amar ieșise la furat demult la 15 ani, nu stătea toată ziua pe acasă.” 

Învățăturile lui Ștampilă Jr.

Tipologia hoților de buzunare din filmul Dianei Gavra este extrem de diversă. Îi întâlnim pe singuraticul care lucrează doar pe cont propriu, pe cei care operează în echipă („brigada”), pe hoțul homosexual, obligat să se exileze în Germania după ce e bătut și ostracizat de propria comunitate, pe hoțul religios, care ține post vinerea, adică refuză să fure în acea zi. Sărăcia deplină a mediului din care provin, absența  unei minime educații școlare, lipsa oricărei șanse reale de integrare socială, sunt caracteristicile comune ale fiecăruia. Dar mai este ceva care îi unește: uimitorul orgoliu al meseriei pe care o practică.

Răducanu Amar a fost inițiat în tainele furatului de un foarte respectat personaj din branșă, poreclit „Ștampilă Jr.” , la rândul său continuatorul unei tradiții familiale în care a excelat tatăl său, Ștampillă, un vestit hoț de buzunare, recunoscut la nivel internațional. Căci e o meserie pe care nu orice nechemat o poate practica. Ai nevoie de un mentor, de de mult sânge rece, dar și de o brumă de talent.

„Trebuie să devii tu însuți ținta. Să mergi cu pașii lui, în ritmul lui, să respiri odată cu el”, explică unul din hoții români care a operat mult timp în Germania.

Te apuci de furat de nevoie, dar devine rapid o dependență. „Ajungi să te simți Dumnezeu. Chiar dacă ai luat deja mii de euro și vezi pe unul pe stradă – cât poate sa aibă cash, 200?- riști și o faci. Nu te mai poți abține”, mărturisește cu simplitate dezarmantă Ștampilă Jr. 

Imnul branșei, la loc de cinste: „Portofele, portofele”

E o ocupație aflată, din perspectiva hoților de buzunare, într-un îngrijorător declin. Meritul nu este atât al Poliției, cât al tehnologiei, care face portofelele tot mai puțin atractive. „Toată lumea e cu cardurile. Nimeni nu mai umblă cu cash”, se plânge unul din protagoniștii filmului. În plus, tot din cauza tehnologiei, unele din modurile clasice de operare au devenit riscante. Pe vremuri, atunci când un turist dezorientat întindea în fața unui trecător o hartă care îi acoperea complet acestuia contactul vizual cu propria geantă, gestul nu contraria pe nimeni. Or, cine mai poate azi să deschidă cu o hartă de hârtie fără să fie privit cu atenția cu care te uiți la un ciudat? 

După un an și mai bine în libertate, Răducanu Amar este din nou la închisoare. Finalul filmului îl surprinde dansând, la o petrecere de adio, în timp ce un lăutar fredonează, melancolic, melodia sa favorită, „Portofele, portofele”.

Amar e portretul, uneori șocant, al unei lumi complexe, creionată după o îndelungată observație din interior. Un film în polemică deschisă cu elanurile justițiare sau cu clișeele moralizatoare. Una din cele mai spectaculoase și mai aplaudate proiecții din competiția România de la Festivalul Astra Film de la Sibiu.