G4Media.ro

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova a fost asasinată la Ruse. Crește…

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova a fost asasinată la Ruse. Crește bilanțul negru al ziariștilor asasinați în UE

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova (30 de ani), directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată sâmbătă în oraşul Ruse, potrivit Agerpres. Victoria Marinova este cel de-al treilea ziarist de investigaţii asasinat într-un stat membru UE în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia.

Corpul Victoriei Marinova, lovită în cap şi strangulată, a fost descoperit într-un parc din oraşul Ruse, a anunţat duminică un procuror.

‘Telefonul său mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din îmbrăcăminte au dispărut’, a indicat procurorul. El a precizat că anchetatorii examinează toate pistele legate atât de viaţa personală, cât şi de cea profesională a victimei.

Jurnalista avea pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima ediţie pe 30 septembrie. Atunci, Marinova i-a intervievat pe jurnalistul bulgar Dimităr Stoianov, de la site-ul Bivol, afiliat WikiLeaks, precum şi pe jurnalistul român Attila Biro, membru al RISE România.

Stoianov şi Biro au fost arestaţi luna trecută de poliţia bulgară în timp ce investigau distrugerea unor documente care ar fi dezvăluit practici de corupţie din partea unei firme private de construcţii rutiere, suspectată de fraudă din fonduri europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Sa speram ca in Romania Serviciile sunt superioare.
    Doamne-ajuta!

  2. Malta , Slovacia si Bulgaria…
    Oare urmeaza si Romania ?

  3. Cât de curând și în România la cum s-a ajuns să fie condusă țara.

    • La noi s-a rezolvat mai simplu – au pus o slugă ministru de interne și ea a numit alte slugi în poziții cheie la DIICOT și DGIPI.