G4Media.ro

Jurnalul Oficial al UE a publicat motivele pentru care Dragnea a dat…

Liviu Dragnea face declaratii dupa votarea modificarilor aduse Codului de procedura penala, miercuri, 4 iulie 2018. Inquam Photos / George Calin

Jurnalul Oficial al UE a publicat motivele pentru care Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană

Cererea de chemare în judecată a Comisiei Europene, formulată de Liviu Dragnea, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Potrivit documentului, reclamantul Liviu Dragnea cere Tribunalului UE:

  • anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018
  • obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Cum își argumentează Dragnea poziția:

  • Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.
  • Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.
  • Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.

Context. Șeful PSD acuză faptul că OLAF nu i-ar fi respectat dreptul de a fi audiat și prezumția de nevinovăție.

Reamintim că DNA l-a pus pe Liviu Dragnea sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul Tel Drum, dosar bazat pe raportul OLAF.

Cazul Tel Drum este unul emblematic pentru fraudarea banilor europeni, în opinia OLAF. E un dosar în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA la finalul anului trecut.

Potrivit raportului, România a făcut obiectul a 11 investigații din partea OLAF, cele mai multe din întreaga Uniune Europeană.

Biroul antifraudă subliniază și cele mai frecvente cauze și metode de subtilizare a banilor europeni: corupția, conflictul de interese și manipularea licitațiilor de acordare a lucrărilor.

Sursa foto: INQUAM_George Călin

Citiți și: OLAF: România, campioana fraudelor cu bani europeni. Cazul Tel Drum-Dragnea, dat ca exemplu

Reacția Comisiei Europene la acțiunea în instanță a lui Dragnea: O să transmitem propriile puncte de vedere / Nu facem comentarii suplimentare din respect pentru independența justiției

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. dragnea da in judecata Comisia Europeana inainte de a fi anchetat si judecat? Am inteles ca dosarul nu este finalizat.

  2. Securicii noi și vechi ducând lupte capitaliste în loc să reprezinte interesele poporului. De ce au ajuns acești oameni la putere?

    • pentru ca o generatie de votanti au fost la birt si plaja in loc de a se prezenta la vot…astfel descendentii pcr au ajuns iar la bucate iar un bandit in varful lor..poate se vor trezi romanii

    • De ce? Fiindca In România sunt prosti cât frunza si iarba…

    • Cand spui asta,cred că te referi în primul rând,la TINE ,dle Der Spiegel?

  3. Cum a îndrăznit UE să își ceară banii furați înapoi???
    Vai, vai, vai, el fura de atâta tot de la statul și poporul român fara să îi ceară cineva socoteală!!!
    Și apropo, OLAF l-a acuzat pe el sau pe Teldrum?? Daca Teldrum nu este al lui, ce se inflamează?

  4. Nu a avut acces la documentele din ancheta OLAF?
    O trimitea pe adinuța flocea sa le ia documentele înainte de finalizarea anchetei, astfel încât să nu mai aibă timp să trimită dosarul la DNA?
    De asta a cerut secția dosarul Teldrum, să vadă ce ai scris aia acolo?
    Borfașul asta acționează pe toate planurile, să scape de toate dosarele-Bombonica, Teldrum…chiar nu are de gând să răspundă pt nicio furăciune, ca orice om normal…ce bună era o lege a ilicitului, de ce trebuie să se agite statul sa ii dovedească furaciunile, când ar putea sta liniștit în timp ce borfașii ar trebui să se agite să își justifice averea incomensurabilă !!!

    • Da,ar fi bună o Lege a ilicitului dar ,ce te faci că ” borfasi” sunt în toate partidele ,si ,nu știu de ce doar Dragnea este luat în vizor, iar ceilalți ca să scape ,”ling” pe la „securisti”. Dacă vrem să fim corecți, curățenia trebuie să înceapă de sus.

  5. Probabil că au terminat de citit dosarul Teldrum, furat de Cruella, au găsit ceva nasol pe acolo și acum încearcă să îl blocheze de la sursă…adică, daca dosarul OLAF ar fi fost făcut neconform, inseamna că și cel al DNAului, care deriva din primul, ar fi pus în standby???
    Daca e așa nevinovat, de ce nu așteaptă finalizarea dosarului DNA și nu își dovedește nevinovăția in el? Daca nunii e frică de dosarul DNA, de ce mai ataca dosarul OLAF?

    • Nu prea cred… plangerea e inregistrata in decembrie 2018, adica inainte de a face rost de dosarul teldrum de la dna. Deci flausatul a facut plangereala la cacialma poate, poate se scoate cu ea… dar n-a fost sa fie. Eu zic ca e de bine.

  6. Lectura „placuta”..

    https://www.riseproject.ro/articol/clanurile-de-pe-strada-vacantei/

    Iesiti la vot, cat inca mai avem dreptul!

  7. Foarte bine face excelenta domniei sale domnul Dragnea. E acuzat pe nedrept domnia sa. Pina la urma excelenta domniei sale o să facă ordine și în cadrul conducerii UE, o sa ii pună cu botul pe labe sa se învețe minte să vadă cu cine au de a face. Bravo pentru ce face excelenta sa.

    • „Excelenta sa”. Hahaha ha. Ești bolnav psihic băiatule.

    • Domnule Nicolae dumneavoastră sunteți motivul pentru care scriu unii că România este plină de prosti. Daca iti spun mai multe persoane ca ești prost ar trebui sa nu te duci la vot, ca imi patezi viitorul copiilor de ceea ce guști de la „excelenta”, analfabet comunist!

    • @ Ifrim, ce troliu fin la PSD.
      ?
      Asa, așa… Din excelență nu-l mai scoți!
      Și când trimite Dragnea pe câte unu’ după țigări, acela se întoarce și i le aduce pe un platou de argint, înclinându -se și rostind:
      – ” excelență, am găsit decât Kent știm!”

    • * Kent slim

  8. Mai stiu o proasta care cerea arestarea Rasdaq-ului. Asa si flausatul, ii tot spun ăștia ca e hot, dar nu prea pricepe.

  9. Docomentu’ ca docomentu’, dar poza cu Dragnea este geniala. Ilustreaza frica sobolanului incoltit.

  10. Bai ifrime sa nu te ineci cu excelenta sa in gat, postac imputit! Si inca ceva it I dau si excelenta mea tot in gura!!!

  11. Interesant in dosarele lui Dragnea e că el nu zice că e nevinovat , el încearcă să scape prin șmecherii din dosare . In dosarul angajărilor , scăpa ptr că modifica legea , dar nici o secundă nu sa bazat pe faptul că făcea contestație că e nevinovat .

  12. Țăranu’ de teleorman sa moara in puscarie!

  13. Doamne, cati prosti posteaza pe aici. Ba panarame psdiste, sugeti-o lui “excelenta sa” flausatul cat vreti voi si cat va lasa Irinuca, dar pe noi astialalti lasati-ne sa facem din tara asta o una din care sa ne ne mai plece neamurile. Grijania voastra de comunisti penali!

  14. Specific hoțului surprins furand, ultima sansa de scapare este atacul.