G4Media.ro

Justin Rees, medaliat cu aur la 50 metri spate, după ce descalificarea…

sursa foto: Instagram

Justin Rees, medaliat cu aur la 50 metri spate, după ce descalificarea sa a fost anulată/ Robert Glință, în final, pe locul 5

Înotătorul american Justin Ress, descalificat iniţial în finala probei de 50 m spate din cadrul Campionatelor Mondiale de la Budapesta, a fost desemnat câştigător al medaliei de aur, după ce sancţiunea dictată împotriva sa a fost anulată, informează AFP, citată de Agerpres.

Compatriotul său Hunter Armstrong, clasat pe locul al doilea, la două sutimi de secundă de Ress, dar care a beneficiat de această descalificare şi a primit medalia de aur pe podium, a intrat în final în posesia argintului, în timp ce polonezul Kswarey Masiuk a primit medalia de bronz, atribuită iniţial italianului Thomas Cecconi, retrogradat pe locul al patrulea.

Românul Robert Glinţă s-a clasat pe poziţia a cincea în finala de sâmbătă, la egalitate cu grecul Apostolos Christou, ambii fiind înregistraţi cu acelaşi timp (24 sec 57/100).

La sfârşitul sesiunii de sâmbătă, o nouă ceremonie de premiere a fost organizată, cu Justin Ress pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Clasamentul final al probei de 50 m spate:
1. Justin Ress (SUA) 24.12
2. Hunter Armstrong (SUA) 24.14
3. Ksawery Masiuk (Polonia) 24.49
4. Thomas Ceccon (Italia) 24.51
5. Robert Glinta (România) 24.57
5. Apostolos Christou (Grecia) 24.57
7. Ole Braunschweig (Germania) 24.66
8. Isaac Cooper (Australia) 24.76

sursa foto: Instagram

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...