Justiția din Suedia achită un cetățean ruso-suedez acuzat de spionaj în favoarea Rusiei
Un tribunal din Stockholm l-a achitat joi pe Serghei Skvortsov, un om de afaceri ruso-suedez care a fost acuzat că a transmis ilegal tehnologie către serviciile de informații rusești.
„Întrebarea principală în acest caz este dacă activitățile inculpatului ar fi putut duce la spionaj”, dar acuzarea „nu a putut dovedi” că aceasta a fost intenția sa, a declarat judecătorul Jakob Hedenmo într-un comunicat citat de agenția AFP.
Procurorii suedezi au pus sub acuzare, la sfârșitul lunii august, un bărbat acuzat că timp de nouă ani a spionat Suedia şi Statele Unite în favoarea Rusiei.
Poliţia l-a arestat pe Sergej Skvortsov – cetăţean atât al Suediei, cât şi al Rusiei – în noiembrie anul trecut, la periferia oraşului Stockholm, împreună cu o a doua persoană – soţia sa – care a fost eliberată la scurt timp după aceea.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost acuzat că a desfăşurat activităţi ilegale grave dând informaţii împotriva celor două ţări între 2013 şi 2022, potrivit actului de acuzare.
Procurorii spun că Skvortsov a acţionat în numele Rusiei pentru a aduna informaţii care ar putea afecta în mod negativ securitatea SUA şi a Suediei. Procurorii susţin că Skvortsov s-a folosit de afacerea sa de import-export pentru a obţine în mod ilicit tehnologie şi a o preda serviciului militar rus de informaţii GRU. Aceştia au precizat că Skvortsov a cumpărat, în numele Moscovei, obiecte pe care statul şi forţele armate ruseşti nu le puteau achiziţiona pe piaţa liberă din cauza reglementărilor privind exporturile şi, de asemenea, din cauza sancţiunilor.
„Skvortsov şi compania sa au fost o platformă pentru serviciul rus de informaţii militare GRU şi pentru statul rus pentru achiziţii ilicite de tehnologie din Occident”, se arată în rechizitoriu.
Radiodifuzorul suedez SVT a declarat că Skvortsov a trăit în Suedia timp de 25 de ani şi a obţinut cetăţenia suedeză în 2012.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank