Justiţia îi ordonă lui Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, să-şi predea apartamentul şi obiectele de valoare către două femei pe care le-a acuzat în mod nedrept de fraudă electorală
Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului şi fostul avocat personal al lui Donald Trump, a fost condamnat la sfârşitul anului 2023 să plătească 146 de milioane de dolari către două funcţionare electorale din Georgia, mamă şi fiică, pe care le-a acuzat în mod nedrept de fraudă. Marţi, un judecător i-a ordonat lui Giuliani, ajuns falimentar, să transfere o parte din bunurile sale, inclusiv apartamentul său din New York, către cele două lucrătoare electorale pe care le-a defăimat după alegerile prezidenţiale din 2020, relatează agențiile Reuters şi AFP, citate de News.ro.
Pe lângă apartamentul din Manhattan, Rudy Giuliani trebuie să predea către cele două femei, în termen de şapte zile, bijuterii şi alte obiecte de valoare, în încercarea de a ajunge la suma cu care justiţia a decis că trebuie să le despăgubească.
Un Mercedes SL500 din 1980, mai multe ceasuri de lux şi mai multe obiecte de colecţie, precum un tricou semnat de legenda baseball-ului Joe DiMaggio sunt pe lista obiectelor de valoare din decizia pronunţată de un judecător federal din New York.
Un juriu federal din Washington, D.C., a constatat anul trecut că Giuliani le-a defăimat pe cele două lucrătoare electorale, Ruby Freeman şi fiica acesteia, Wandrea „Shaye” Moss, acuzându-le în mod fals de falsificarea voturilor în alegerile din 2020, pe care Trump le-a pierdut în faţa democratului Joe Biden
Pe baza unei înregistrări video care le arată pe cele două femei trecându-şi reciproc un obiect – care s-a dovedit a fi o bomboană mentolată – în timpul numărării voturilor, fostul primar şi fostul procuror din New York a susţinut că acestea au făcut schimb de USB-uri „ca şi cum ar fi fost doze de heroină sau cocaină” pentru a falsifica rezultatele. Reclamantele, ambele de culoare, au povestit cum aceste acuzaţii, preluate de Donald Trump pe reţelele sociale, le-au adus o avalanşă de insulte şi ameninţări, adesea de natură rasistă.
Fostul primar al New York-ului, care încă mai aşteaptă plata unor onorarii de 2 milioane de dolari de la campania lui Trump din 2020, a fost pus sub acuzare în statele Arizona şi Georgia pentru rolul său în tentativele de anulare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale câştigate de Joe Biden.
Decăderea lui Rudy Giuliani, acum în vârstă de 80 de ani şi ajuns în pragul falimentului, este la fel de puternică pe cât strălucea imaginea sa cu 20 de ani înainte, când, ca primar al New York-ului, întruchipa rezilienţa americanilor după atentatele din 11 septembrie 2001 care au îngenuncheat oraşul şi au ucis aproape 3.000 de persoane.
Ajuns fără lichidităţi, acum, Giuliani a primit ordinul de a preda controlul asupra apartamentului din Manhattan, a conturilor în numerar, a suvenirurilor sportive, a ceasurilor de lux şi a altor obiecte de valoare către un administrator judiciar controlat de Ruby Freeman şi Shaye Moss, în termen de şapte zile, potrivit unui ordin al judecătorului districtual american Lewis Liman. Judecătorul a amânat, în schimb, pronunţarea asupra încercării lui Freeman şi Moss de a intra în posesia unei proprietăţi al lui Giuliani din Palm Beach, Florida, şi a trei inele marca New York Yankees World Series despre care Andrew, fiul lui Giuliani, susţine că i-au fost date lui.
„Suntem mândri că, în sfârşit, clientele noastre vor începe să primească o parte din compensaţiile la care au dreptul pentru acţiunile lui Giuliani”, a declarat Aaron Nathan, avocat al lui Freeman şi Moss.
Freeman şi Moss au primit, de asemenea, aprobarea instanţei de a urmări o plată de 2 milioane de dolari ca taxe juridice neplătite pe care Giuliani a declarat că i le datorează campania Trump şi Comitetul Naţional Republican pentru activitatea sa ulterioară alegerilor din 2020.
Giuliani a încercat să amâne o decizie cu privire la onorariile legale până după alegerile din 5 noiembrie argumentând că nu doreşte să creeze ceea ce el a spus că ar fi o impresie inexactă că îl dă în judecată pe Trump.
Giuliani şi-a declarat falimentul după pronunţarea sentinţei pentru defăimare, însă un judecător a pus capăt cazului în luna august, permiţându-le lui Freeman şi Moss să înceapă să încerce să recupereze banii.
Fostul primar a fost exclus din barou în New York şi se confruntă cu acuzaţii penale în Georgia şi Arizona pentru sprijinirea încercării lui Trump de a anula alegerile din 2020. El a pledat nevinovat şi a negat orice infracţiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank