Justiţia slovacă a dispus încetarea mandatului unui parlamentar pentru afirmaţii rasiste
Justiţia slovacă a privat pentru prima dată un membru al parlamentului de mandatul său în legislativ, acesta fiind acuzat de discurs rasist împotriva romilor, relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres.
Verdictul dat marţi de Curtea Supremă din Bratislava împotriva parlamentarului de extremă-dreapta Milan Mazurek vine la capătul unor proceduri judiciare începute în anul 2017.
Parlamentarul, membru al partidului Kotleba – Partidul Poporului Slovacia Noastră (LSNS), va trebui să plătească şi o amendă de 10.000 de euro pentru declaraţiile considerate de justiţie ca fiind înjositoare la adresa romilor.
La o emisiune radiofonică difuzată în anul 2016, el a denunţat ceea ce a numit ”teroarea ţiganilor împotriva oamenilor decenţi” şi i-a catalogat pe membrii comunităţii rome drept paraziţi. ”Ei nu fac nimic pentru naţiunea noastră şi nu contribuie cu nimic la bugetul nostru de stat sau la cultura noastră, în schimb aleg să ducă o viaţă antisocială şi să secătuiască sistemul nostru de asistenţă socială”, a mai spus Milan Mazurek în timpul acelei emisiuni.
Pentru aceste afirmaţii el a fost condamnat anul trecut la o amendă de 5.000 de euro. Dar parlamentarul a înaintat recurs faţă de această sentinţă calificată de partidul său drept ilustrarea unei ”justiţii politizate”. Însă Curtea Supremă nu doar că a menţinut decizia primei instanţe, dar i-a dublat amenda şi l-a lăsat fără mandatul din parlament.
Milan Mazurek a testat limitele legii de când a intrat în parlament, în anul 2016. Printre alte declaraţii, el a negat Holocaustul pe Facebook. Şi alţi parlamentari ai formaţiunii LSNS au făcut declaraţii rasiste şi antisemite, precum şi propagandă nazistă, dar procese anterioare s-au încheiat fără condamnări.
Foto: Parlamentarul slovac de extremă dreaptă Milan Mazurek / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu