„Justițiarul din Berceni”, prins în flagrant într-un caz de șantaj / Victimei i s-ar fi cerut 5000 de euro pentru ca un video să nu fie postat pe rețele de socializare
Alex Constandachi zis „Justițiarul din Berceni”, notoriu pentru activitatea sa de pe rețele sociale (organiza așa zise perațiuni de flagrant pentru presupuși prădători sexuali) a fost prins în flagrant de polițiști, împreună cu un alt bărbat. Cei doi ar fi șntajat o persoană, cerându-i 5000 de euro, pentru a nu posta pe rețele sociale anumite imagini.
„În fapt, la data de 3 februarie 2025, polițiști din cadrul subunității au fost sesizați de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, cu privire la faptul că, fiind într-o stare de temere, ar fi fost constrâns de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, să ștergă mai multe fotografii și conversații pe care le avea în telefonul mobil, fiindu-i solicitată totodată suma de 5.000 de euro, pentru a nu distribui în mediul online o înregistrare cu potențial compromițător”, se precizează în comunicatul Poliției.
În baza probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 2 februarie 2025, persoana vătămată s-ar fi întâlnit, la adresa de domiciliu, cu o tânără, pe care ar fi cunoscut-o în mediul online, iar cu acordul acesteia ar fi realizat o înregistrare cu potențial compromițător. De asemenea, la data de 3 februarie 2025, tânărul s-ar fi întâlnit din nou cu tânăra, mergând la o adresă, din județul Ilfov. Ajunși la adresă, tânărul, în vârstă de 22 de ani, aflat sub o stare de temere ar fi fost constrâns de un bărbat, să ștergă mai multe fotografii și conversații pe care le avea în telefonul mobil, fiindu-i solicitată totodată suma de 5.000 de euro pentru a nu distribui în mediul online o înregistrare cu potențial compromițător.
„În urma unui complex de activități investigativ-operative, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei. În cauză au fost demarate, de îndată, demersurile în vederea depistării acestuia”, se precizează în comunicat. Conform surselor G4Mesia, este vorba despre Alex Constandachi zis „Justițiarul din Berceni”
„În acest context, la data de 5 februarie 2025, polițiști din cadrul Secției 11 Poliție l-au depistat în flagrant pe bărbatul, în vârstă de 34 de ani, dar și pe un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, pe o stradă din Sectorul 3, imediat după ce ar fi primit suma de 200 de euro de la persoana vătămată. Cei doi bărbați au fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore. Față de aceștia, la data de 6 februarie 2025, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.