G4Media.ro

“Kalaşnikov” după “Makarov”. Kremlinul luptă pentru influență în Bulgaria înainte de alegeri

sursa foto: Facebook/ Sofia City

“Kalaşnikov” după “Makarov”. Kremlinul luptă pentru influență în Bulgaria înainte de alegeri

„Makarov” (numele de familie al actualului ambasador al Rusiei la Sofia este în același timp o aluzie la marca de pistol) nu s-a descurcat, iar în Bulgaria neascultătoare se trimite un „Kalaşnikov”. Astfel a comentat presa bulgară viitoarea schimbare a șefului ambasadei ruse la Sofia.

Noua ambasadoare, Eleonora Mitrofanova, fostă șefă a Rossostrudnichestvo, urmează să înceapă munca în februarie, scrie corespondentul „Novaia Gazeta”, Genadi Gabrelian, special pentru ediția rusă a Radio „Libertatea” într-un material prezentat fără intervenții editoriale. Momentul numirii sale este legat de viitoarele alegeri parlamentare din Bulgaria din data de 4 aprilie și de încercările Kremlinului de a ajunge la un punct de cotitură în relațiile ruso-bulgare. Între timp, dacă analizăm manevrele Moscovei în Bulgaria din ultimii ani, aceste încercări devin mai intense și mai diverse.

„Soft power”

Relațiile actuale dintre Rusia și Bulgaria sunt paradoxale. Pe de o parte, din toamna anului 2019 până la sfârșitul anului 2020, cinci diplomați ruși au fost expulzați pentru spionaj, inclusiv pentru încercarea de a recruta un șef al unuia dintre serviciile de informații din Bulgaria, după cum a anunțat prim-ministrul Boiko Borisov.

Acesta este un număr fără precedent pentru orice țară europeană, ca să nu mai vorbim de un fost stat „frățesc”. În timpul mandatului de ambasador al lui Anatoli Makarov – trei ani și jumătate – a existat de asemenea o punere sub acuzare în lipsă de către Parchetul din Sofia pentru trei ofițeri GRU, în încercarea de a-l ucide omul de afaceri bulgar Emilian Gebrev cu otravă Noviciok.

Pe de altă parte, Kremlinul continuă încercările de a convinge lumea că Rusia este foarte apreciată în Bulgaria. De exemplu, un sondaj recent realizat de Rossotrudnichestvo în primele 10 țări din lume în care „Rusia este cea mai iubită” a clasat Bulgaria pe locul nouă, după Ucraina și înaintea Chinei (primele trei state au fost Tadjikistan, Serbia și Armenia). Dar apoi a existat o indignare: portalul bulgar de știri faktor.bg a spus că sondajul e „fals”. Nu este clar, notează jurnaliștii bulgari, ce audiență acoperă, cum s-a desfășurat și cât a durat.

Se așteaptă ca ambasadorul Mitrofanova să promoveze activ ideea că Rusia este o putere de frunte în Balcani și, prin urmare, Sofia trebuie să se conformeze cu ea. Șefa misiunii diplomatice, în vârstă de 67 de ani, fiica unui general KGB, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale a MGIMO, are în spate o bogată carieră. Începând cu conducerea propriei firme de audit, ea a devenit ulterior deputat al primei Dume de Stat, auditor al Biroului Național de Audit, prim-adjunct al șefului Ministerului de Externe al Rusiei, apoi timp de șapte ani a fost reprezentant permanent al Federației Ruse la UNESCO , iar în 2017-2020 – coordonator al Rossotrudnichestvo.

Exact prin această organizație, scrie factor.bg, se desfășoară una dintre direcțiile activității de propagandă și spionaj a serviciilor speciale rusești, folosind Rossotrudnichestvo ca „umbrelă”. Diplomația rusă îi va cere ambasadorului Mitrofanova să consolideze influența rusă în Bulgaria înainte de viitoarele alegeri parlamentare. Mai concret, colega de an a ambasadoarei Mitrofanova la MGIMO, diplomatul bulgar Irina Bokova, fost director al UNESCO, „ar trebui să îi deschidă ușile la președinte, la Partidul Socialist Bulgar (BSP) și la alte organizații pro-ruse”. Mitrofanova trebuie, de asemenea, să se dovedească a fi un „factor stabilizator pentru continuarea spionajului rus sub acoperire diplomatică”.

Consiliul Atlantic din Bulgaria a menționat într-o declarație separată că „războiul hibrid rus împotriva Bulgariei a intrat într-o fază intensivă” și, prin urmare, noul ambasador va trebui să „organizeze interacțiunea cu instituțiile statului bulgar, societatea, structurile civile și misiunile diplomatice externe”. Potrivit Consiliului, este deosebit de necesar să se monitorizeze activitățile Rossotrudnichestvo, care vor „consolida interacțiunea cu cetățenii bulgari și organizațiile bulgare, în special cu cele care formează opinia publică, traducând mesajele și poveștile rusești în limba publicului local”.„Autoritățile bulgare trebuie să oprească activitățile subversive ale acestui departament, deghizat în „soft power” și activitățile culturale și educaționale”, a spus Consiliul.

Se admite ca diplomația culturală, egalitatea relațiilor economice, investiții etc. să se numească „soft power”, dar în limbajul de la Kremlin asta înseamnă corupție, pătrundere în structurile de informații, dezvoltare propagandistică a unui anumit teritoriu, a adăugat Hristo Ivanov, copreședinte al partidului de opoziție „Bulgaria Democratică”.

„Europa și Bulgaria sunt mai puternice cu Rusia”

Care este „publicul țintă” rus în Bulgaria? Kremlinul caută să sporească influența susținătorilor săi bulgari. În septembrie 2019, șeful Asociației naționale „Rusofili”, Nikolai Malinov, a fost acuzat de spionaj în favoarea Institutului rus de Studii Strategice și al Societății pentru Dezvoltarea Educației Istorice Rusești „Vulturul cu două capete”, dar câteva luni mai târziu a reușit să obțină la Kremlin din mâinile președintelui Vladimir Putin un ordin al prieteniei pentru „merite deosebite pentru promovarea păcii, prieteniei, cooperării și respectului reciproc între popoare”.

Afirmația că 80% dintre bulgari împărtășesc sentimentele rusofile, ceea ce nu a fost dovedit în niciun fel, dar continuă să se învârtă în jurul resurselor specializate, se poate aplica numai grupei de vârstă de peste 65 de ani. Numărul acestor persoane, la sfârșitul anului 2018, conform statisticilor oficiale, era de 21% din populația totală. Potrivit lui Malinov însuși, există 35.000 de persoane pe listele sucursalelor rusofile din toată Bulgaria, adică jumătate de procent din populația actuală a Bulgariei.

Toamna trecută, rusofilii au făcut o încercare politică – Nikolai Malinov s-a înregistrat ca președinte al Partidului pentru Renașterea Patriei. În țara noastră, a spus el, a apărut un partid al cărui slogan este „Europa și Bulgaria sunt mai puternice cu Rusia”, iar mișcarea „Rusofili”, a mai arătat el, „va continua să se concentreze pe cooperarea cu Rusia în domeniul culturii, încercând să menține un echilibru între activitățile socio-politice și culturale și educaționale”.

Programul „Renașterea Patriei” arată că exact în Rusia se „concentrează o masă critică a valorilor tradiționale ale lumii creștine”. Dacă nu construim o alianță politico-militară cu Rusia, spune Malinov, Europa și Bulgaria nu vor putea face față afluxului de migranți și erodării valorilor creștine. El a adăugat imediat că „Bulgaria ar trebui să participe în structurile politice, dar nu în structurile militare ale NATO”, iar linia principală a partidului în politica externă va fi „eurocontinentalismul”, spre deosebire de „euroatlantism”. Acum, cu câteva luni înainte de alegeri, Malinov recunoaște că „el nu vede forțe rusofile nici în acest parlament, nici în următorul”. Până în prezent, sondajele de opinie acordă un prim loc încrezător la viitoarele alegeri partidului de guvernământ GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), în timp ce socialiștii rămân pe locul doi.

Malinov a fost trimis în judecată pentru planuri de reorientare a statului bulgar de la un curs euro-atlantic la un curs pro-rus pentru partenerii ruși, cărora li s-a interzis intrarea în Bulgaria pentru zece ani în același caz. Andrei Klimov, secretar adjunct al Consiliului general al Rusiei Unite, președinte al Comisiei pentru prezidiul Consiliului general pentru afaceri internaționale, l-a invitat la Moscova pe Nikolai Malinov, care este încă în curs de anchetă și, prin urmare, cu restricții privind călătoriile în străinătate, la o „vizită de lucru” – „un exemplu important pentru alte forțe politice responsabile din Europa”. Dar de această dată Parchetul nu i-a permis lui Malinov să meargă la Moscova.

Premierul face echilibrul

Relațiile dintre Rusia și Bulgaria se răcesc treptat după încercarea de otrăvire a omului de afaceri Emilian Gebrev, scrie The Insider. Bulgaria încă depinde în mare măsură de Rusia pentru energie, dar încearcă deja să scape de atitudinea de mentorat a Moscovei. În același timp, politica premierului Borisov reflectă opinia publică, care susține simultan aderarea la UE și NATO și relațiile de prietenie cu Rusia.

În Bulgaria au existat întotdeauna partide și politicieni orientați spre acea parte a electoratului care este nostalgică pentru „epoca de aur” de dinainte de 1989, care învinuiește Occidentul pentru problemele sale și îl onorează pe Vladimir Putin. Partidul Socialist Bulgar (BSP), cea mai mare forță de opoziție a Bulgariei, își găsește susținătorii exact printre aceste grupuri de persoane.

Printre forțele prietenoase Kremlinului din Bulgaria se numără și ultranaționaliștii partidului Ataka, al cărui lider, Volen Siderov, nu și-a ascuns niciodată legăturile cu Moscova. Dar, atunci când a adereat la cabinetul de coaliție al lui Borisov, în 2017-2019, Ataka și-a pierdut cea mai mare parte din electorat. Și acum alte forțe sunt gata să-l atragă.

Cu toate acestea, nici BSP, cu atât mai puțin Ataka, nu au nicio perspectivă reală de a fi la guvernare în viitorul apropiat. În general, Borisov a reușit să evite certurile cu opoziția pro-Putin, care are acces limitat la mass-media. Pandemia a mutat semnificativ relațiile cu Rusia pe lista de priorități a Bulgariei. Dar și Rusia are de ce să se ocupe acum, în afară de Bulgaria.

Vecinătate picantă

Împletirea intereselor corporative și a capitalului duce uneori la paradoxuri. Astfel, recent a devenit clar că industria rusă de apărare va coexista cu Centrul de Monitorizare NATO în Bulgaria. Dar în ordine: șefii companiilor de stat rusești s-au stabilit în cea mai veche stațiune bulgară de la Marea Neagră, numită „Sf. Constantin și Elena” (în perioada socialistă -„Drujba/Prietenie”), la opt kilometri de Varna.

Potrivit jurnaliștilor de investigație, stațiunea este deținută de cel mai mare grup infracțional din țară. Un material voluminos comun pe această temă a fost realizat în septembrie 2020 de grupul bulgar de investigații BIRD și de resursa rusă „Povești importante”. În același timp, articolul a apărut pe portalul The Moscow Times.

Potrivit publicației, în stațiunea menționată se află apartamentele rudelor directorului general al corporației de stat Rostech, Serghei Chemezov, cunoștințele și subordonații săi, precum și unii manageri de top ai Rosneft, Gazprom și VTB Bank. Potrivit registrului imobiliar bulgar, ei dețin 25 din cele 28 de apartamente în complexul cu șapte etaje de lângă Hotelul Estreya Palace. Publicația a publicat o listă a proprietarilor de clădiri, printre care, subliniază autorii anchetei, sunt „cunoscuți ai președintelui Putin”.

Aproape tot ce se întâmplă în stațiunea „Sf. Constantin și Helena” este controlat de grupul TIM din anii 1990, care este înregistrat ca grup financiar și industrial. Deține și compania de administrare a stațiunii. În depeșele publicate la vremea respectivă de WikiLeaks, diplomații americani numeau direct TIM „un grup infracțional organizat implicat în numeroase tipuri de activități infracționale: răpire, extorcare, proxenetism, jocuri de noroc, trafic de droguri și furt de mașini”.

Potrivit mărturiei fostului director al Serviciului Național pentru Combaterea Criminalității Organizate a Ministerului bulgar de Interne, Vanio Tanov, de-a lungul timpului legăturile grupului cu cercurile guvernamentale din Bulgaria au devenit atât de puternice încât a fost interzis chiar să se menționeze TIM la întâlnirile cu prim-ministrul, când el a fost informat despre organizațiile criminale din țară.

Unele dintre afacerile Grupului TIM se intersectează direct cu companiile rusești, se arată în publicație. Așadar, în 2019, Bulgaria Air, cea mai mare companie aeriană din Bulgaria, a semnat un contract pentru furnizarea de combustibil pentru aviație cu Rosneft, ale cărui rude ale managerilor de top au cumpărat apartamente în stațiunea deținută de TIM. În același an, guvernul bulgar și-a anunțat disponibilitatea de a desfășura la Varna Centrul de coordonare navală NATO, un inamic oficial al Rusiei, conform doctrinei sale militare. Astfel, un vecin apropiat al acestui centru va fi o stațiune cu apartamente pentru personalități de top din sectorul rus de apărare.

Sursa: Agenția de știri FOCUS / Traducerea: Mirela Petrescu (Rador)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. M a amuzat sondajul cu tarile care iubesc rusia :))) din experienta mea, din istorie si pana in prezent, TOATE tarile care au avut de a face cu rusia, mai ales cele care au avut ghinionul sa se invecineze cu rusia si variantele ei – imperiul tarist, urss, federatia rusa – TOATE urasc rusia.
    Fie ca e polonia, romania, ucraina, georgia, finlanda, letonia, lituania, estonia sau china. Cei care poate au o atitudine neutra sunt aia care nu au avut granita comuna, bulgaria, ungaria, serbia.