G4Media.ro

Kamala Harris către Țările Baltice: Angajamentul SUA de a-și proteja aliații este…

sursa foto: captură video

Kamala Harris către Țările Baltice: Angajamentul SUA de a-și proteja aliații este de neclintit

Angajamentul Statelor Unite de a-şi proteja aliaţii din NATO este „de neclintit”, a dat asigurări vineri vicepreşedinta americană Kamala Harris, în timpul unei întâlniri cu liderii ţărilor baltice, relatează Agerpres, conform France Presse.

„Eu recunosc ameninţările”, a spus ea despre tensiunile din jurul Ucrainei.

„Suntem alături de dumneavoastră în această problemă şi în multe altele”, şi-a asigurat ea interlocutorii, pe marginea Conferinţei de Securitate de la München, subliniind că garanţiile de protecţie reciprocă prevăzute de tratatul NATO sunt „de neclintit”.

Subliniind unitatea NATO, Harris a spus că „un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”, iar Statele Unite şi aliaţii lor sunt pregătiţi să răspundă cu sancţiuni dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide să invadeze Ucraina.

„Înţelegem şi am spus-o clar că rămânem deschişi la diplomaţie. Sarcina revine Rusiei în acest moment, să demonstreze că este serioasă în această privinţă”, a mai declarat Harris.

Rusia şi Occidentul au făcut schimb de propuneri în ultimele săptămâni cu privire la arhitectura de securitate în Europa, în vederea dezamorsării crizei din jurul Ucrainei.

Printre cerinţele sale de securitate, Moscova vrea în special retragerea forţelor americane din Europa Centrală şi de Est şi din ţările baltice, aminteşte AFP.

Majoritatea propunerilor ruse au fost deja considerate inacceptabile de NATO, UE şi Statele Unite.

Foste republici sovietice, Lituania, Letonia şi Estonia avertizează în mod regulat împotriva oricărui compromis cu Rusia.

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, s-a întâlnit vineri cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi cu liderii din cele trei ţări baltice.

Liderii din Letonia, Lituania şi Estonia au declarat că dovada de unitate, dialogul între aliaţi, sancţiunile severe şi întărirea flancului estic al NATO au rămas singurele opţiuni de descurajare a Rusiei, notează Reuters.

„Astăzi, fantoma războiului persistă în Europa, din păcate trebuie să recunoaştem. Vedem posibilitatea unui conflict militar în Ucraina”, a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

El a cerut o „prezenţă permanentă” a trupelor americane în ţara sa, subliniind că singura modalitate de a opri Rusia este „descurajarea”.

Kamala Harris le-a spus liderilor baltici că Washingtonul ia în considerare întărirea statelor lor din punct de vedere militar pe măsură ce criza Ucraina-Rusia se amplifică, a anunţat de asemenea vineri preşedintele lituanian.

„Ni s-a spus că, da, în acest moment se discută problema consolidării statelor baltice, deoarece ameninţările necesită un răspuns atât în format NATO, cât şi din partea Statelor Unite, aliatul nostru”, a explicat Nauseda într-o declaraţie video de la Munchen.

În timpul vizitei de trei zile la Conferinţa de Securitate de la München, Harris se va întâlni de asemenea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu cancelarul german Olaf Scholz, precum şi cu alţi lideri mondiali sâmbătă.

sursa foto: captură video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Cand o aud pe duduia asta brusc imi dispar temerile… nu stiu cum dar inspira incredere. Dudia asta si cu domnu Biden chiar ne ofera siguranta si incredere. Te uiti la domniile lor si vezi viitorul stralucit. Pacea fie cu voi, ocrotitorilor!

    • poti sa pleci in Donbas daca te simti mai bine protejat de Putin

    • Ce bine ca Ro e in NATO, UE, parteneriat strategic cu SUA!!! Așa putin nu ne poate ataca precum pe Ucraina, decât prin idioți utili sau postaci, si nici asta pentru mult timp!

  2. poti sa pleci in Donbas daca te simti mai bine protejat de Putin

  3. Domnule/Doamna draga, dar de ce sa plec de pe meleagurile patriei? Mi a dat asigurari duamna Harris sa dorm linistit…

    • Pleacă mă în Donbas.
      Deși cred că deja ești acolo.

    • Pai asta a fost sugestia sa pleci in patria ta „mamuca” rusia

  4. Kamal si Biden sunt eroi de benzi desenate :))))))

  5. Și să îi sugă