VIDEO Kamala Harris, mesaj pentru Parlamentul European de Ziua femeii: Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm pentru a întări relația transatlantică/ David Sassoli: Trebuie să deblocăm directiva privind prezența femeilor în consiliile de administrație
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a fost invitată, alături de prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, să transmită mesaje în Parlamentul European cu ocazia Zilei internaționale a femeii. Kamala Harris a declarat că, împreună cu președintele Joe Biden, așteaptă „cu nerăbdare” să coopereze cu membrii Parlamentului European.
Kamala Harris a spus, într-un mesaj video înregistrat, că este o onoare să se adresese Parlamentului European într-o „zi importantă”.
„Aș dori, în primul rând, să vă asigur că împreună cu președintele Joe Biden așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu membrii Parlamentului European pentru a întări relația transatlantică”, a declarat Harris.
Vicepreşedintele SUA a spus că statele lumii se confruntă cu crize pe toate fronturile: pandemia COVID-19, o climă în schimbare, un populism „tot mai puternic care încearcă să submineze democrațiile peste tot”.
„Nici SUA și nici UE nu sunt ferite de aceste amenințări. Astăzi este foarte important să cooperăm pentru că a consolida acele principii care întăresc democrația: responsabilitatea, transparența, statul de drept și drepturile omului”, a declarat Kamala Harris.
Despre situația femeilor, Harris a spus că autoritățile trebuie să se asigure că femeile sunt în siguranță acasă și în „orice comunitate”.
„Trebuie să ne asigurăm că femeile au acces la îngrijiri de sănătate de calitate (…) Femeile trebuie tratate cu demnitate la locul de muncă (…) Trebuie să acordăm femeilor o voce egală în procesul de luare a deciziilor”, a declarat vicepreședintele SUA.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a subliniat că sectoarele cele mai afectate de pandemia COVID-19 sunt sectorarele cu „o puternică prezență feminină”, dând exemple turismul, HoReCa, servicii de îngrijire la domicilu.
„Este nevoie de paritate, de reprezentarea femerilor peste tot acolo unde se iau decizii, inclusiv decizii de relansare economică. Trebuie să deblocăm directiva privind prezența femeilor în consiliile de administrație, de prea multă vreme blocată la Consiliul UE”, a declarat David Sassoli.
El a insitat că Uniunea Europeană trebuie să devină un „loc marcat de egalitate”.
Prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a spus că lumea traversează „vremuri critice”.
„COVID-19 a subliniat cât de interdependenți suntem (…) Un lucru e clar: nicio țară nu e sigură până nu sunt toate țările (…)Mesajul meu este simplu: trebuie să fim împreună, pentru că trecem prin asta împreună”, a spus Jacinda Ardern.
În Noua Zeelandă, Parlamentul este compus în proporție de 48% din femei, a afirmat șefa guvernului, amintind că și guvernatorul general, și liderul opoziției și, mai nou, ministrul Externe sunt femei.
În discursul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că „tereneul de joc” echitabil este încă un miraj.
„Femeile lucrează de două ori mai mult decât bărbații pentru același salariu, pentru aceeași recunoaștere și pentru aceleași poziții și funcții ca bărbații”, a subliniat von der Leyen.
Ursula von der Leyen a amintit cele două propuneri ale Comisiei Europene menite să rezolve două dintre problemele cu care se confruntă femeile: diferența de salariu și diferența de ocupare a locurilor de muncă.
„În Europa, femeile primesc în general cu 14% mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă. Nu este cinstit. Propunem o directivă europeană pentru transparentizarea salarizării, bazată pe două principii: muncă egală-plată egală și pentru plată egală este nevoie de transparență”, a declarat șefa Comisiei Europene.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunțat luni dimineața pe Twitter că instituția „aduce un omagiu femeilor care lucrează în prima linie şi celor mai afectate de pandemie”. El a anunțat, totodată, că vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, şi prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, se vor adresa plenului Parlamentului European prin intermediul unor înregistrări video.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii