G4Media.ro

Kamala Harris şi-a publicat raportul medical, creând un contrast cu Trump: „Ea…

Sursa foto: ID 155762972 © Jhansen2 | Dreamstime.com

Kamala Harris şi-a publicat raportul medical, creând un contrast cu Trump: „Ea are rezilienţa fizică şi mintală necesară pentru a îndeplini cu succes sarcinile preşedinţiei, inclusiv cea de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem”

Vicepreşedintele Kamala Harris, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din USA, a publicat sâmbătă o scrisoare de la medicul său care o declară sănătoasă şi aptă pentru o funcţie înaltă, într-un efort de a se pune în contrast cu omologul său republican, Donald Trump, relatează Reuters conform News.ro.

Într-o notă distribuită de Casa Albă, medicul vicepreşedintelui, Joshua Simmons, a declarat că cel mai recent examen fizic al lui Harris, efectuat în aprilie, a fost „neremarcabil”, că ea menţine un stil de viaţă activ şi o „dietă foarte sănătoasă”, în ciuda unui program încărcat. Are alergii sezoniere şi urticarie sporadică, dar nu consumă tutun şi bea alcool cu moderaţie.

„Ea are rezilienţa fizică şi mintală necesară pentru a îndeplini cu succes sarcinile Preşedinţiei, inclusiv cea de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem”, a scris medicul.

Doctorul Simmons a declarat că alergiile lui Harris au fost bine gestionate cu medicamente eliberate fără reţetă şi cu prescripţie medicală. Urticaria este „sporadică şi tranzitorie şi nu pare a fi declanşate de o anumită expunere şi nici nu este asociată cu alte simptome”, răspunzând bine la tratamentul cu antihistaminice. Harris a făcut imunoterapie alergenică în ultimii trei ani, ameliorându-şi considerabil simptomele de alergie şi urticarie şi negând nevoia de medicaţie, în afară de spray-ul nazal ocazional, a spus el.

Harris poartă lentile de contact.

Istoricul său familial include cancerul de colon al mamei sale. Harris este la zi cu procedurile preventive de sănătate, inclusiv colonoscopia şi mamografiile anuale, a mai spus medicul.

Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, candidează pentru Casa Albă împotriva republicanului Donald Trump, care are 78 de ani. Ea şi-a făcut publice informaţiile medicale sâmbătă, într-un efort de a atrage atenţia asupra refuzului contracandidatului său de a face acest lucru, potrivit unui consilier al lui Harris.

Campania lui Harris este dornică să evidenţieze vârsta fostului preşedinte, deoarece a devenit cel mai în vârstă candidat înscris în cursa prezidenţială după ce preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, s-a dat la o parte ca purtător de stindard democrat, în iunie, în urma unei prestaţii slabe la o dezbatere cu Donald Trump.

Campania lui Harris speră că prin contrastul creat între tinereţea şi acuitatea sa mintală şi vârsta mai înaintată a lui Trump şi tendinţa acestuia de a divaga, precum şi prin diferenţele de transparenţă dintre cei doi, mai mulţi alegători indecişi vor căpăta convingerea că ea este mai potrivită pentru funcţie decât el.

Un medic de la Casa Albă a declarat în 2018, când Trump era în funcţie, că în general acesta era într-o stare excelentă de sănătate atunci, dar ar trebui să mai slăbească şi să înceapă o rutină zilnică de exerciţii fizice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează