Kaufland anunță că a remediat toate neregulile constatate de Protecția Consumatorilor la un magazin din Timișoara, amendat cu 60.000 lei
Compania Kaufland a remediat imediat toate neconformităţile identificate de autorităţi la magazinul din Timişoara şi a stabilit măsuri care să prevină apariţia lor în viitor, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de societatea comercială.
„Toate aspectele identificate de autorităţi au fost soluţionate în cel mai scurt timp. Am acţionat prompt în vederea remedierii imediate şi pentru a stabili măsuri care să prevină apariţia unor astfel de neconformităţi pe viitor. Activitatea magazinului nu a fost întreruptă şi în acest moment funcţionăm conform programului. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat în magazinul din Timişoara şi apreciem eforturile susţinute din partea autorităţilor din ultima perioadă. Vom colabora mereu cu acestea pentru a oferi clienţilor cele mai bune produse şi servicii”, se precizează în comunicatul remis de Kaufland.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş a aplicat magazinului Kaufland din oraşul Timişoara amenzi contravenţionale în valoare de 60.000 de lei, după mai multe nereguli constatate în cadrul unui control efectuat vineri, printre care prezentarea în revista Kaufland a unor oferte de reduceri de Black Friday ale căror produse se comercializau în magazin la acelaşi preţ ca şi cel de dinainte de perioada de campanie, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Astfel, CJPC Timiş a controlat vineri ofertele speciale de produse alimentare şi nealimentare de la magazinul Kaufland Timişoara, promovate în revista proprie, precum şi zona de alimentaţie publică, iar în urma verificărilor, comisarii au constatat că 18 din cele 28 de produse alimentare şi nealimentare prezentate în revista Kaufland ca fiind oferte de Black Friday se comercializau în realitate în magazinul din Timişoara la acelaşi preţ ca şi cel valabil înaintea perioadei de campanie, se menţionează în comunicatul ANPC.
Totodată, în timpul controlului reprezentanţii CJPC au constatat mai multe nereguli la toneta de alimentaţie publică plasată în parcarea magazinului, în vecinătatea întrării în unitate: utilizarea unui cuptor necurăţat şi neigienizat de mult timp, cu resturi alimentare arse şi cu depuneri în strat gros de grăsime arsă; utilizarea unor grătare electrice necurăţate, neigienizate; prezenţa unor ventilatoare, în spaţiul de frig, necurăţate şi neigienizate.
De asemenea, în două vitrine de frig şi una caldă din magazin, în care erau depozitate diferite sortimente de mezeluri, brânzeturi, respectiv preparate calde, aceste produse nu erau depozitate la temperatura declarată de producător prin eticheta produsului.
În urma constatării acestor abateri, echipa CJPC Timiş a aplicat Kaufland amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei şi a dispus măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare afectate de regimul greşit de temperatură din vitrine şi oprirea temporară a prestării de servicii pentru toneta de alimentaţie publică de la Kaufland Timişoara, se precizează în comunicatul ANPC.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Kaufland.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii