G4Media.ro

Kazahstanul nu va recunoaște referendumurile de anexare a regiunilor din estul Ucrainei…

sursa foto: captura Reuters

Kazahstanul nu va recunoaște referendumurile de anexare a regiunilor din estul Ucrainei la Rusia: „Kazahstanul porneşte de la principiul integrităţii teritoriale a statelor”

Kazahstanul, unul dintre cei mai apropiaţi parteneri exsovietici ai Rusiei, nu va recunoaşte posibila anexare de către Rusia a regiunilor din estul Ucrainei în urma referendumurilor desfăşurate în respectivele teritorii, a afirmat luni Ministerul kazah de externe, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„În privinţa desfăşurării referendumurilor (…), Kazahstanul porneşte de la principiul integrităţii teritoriale a statelor, echivalenţa lor suverană şi coexistenţa lor paşnică”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE kazah Aibek Smadiarov.

Preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev a făcut apel în mod repetat la soluţionarea conflictului ucrainean în conformitate cu carta Naţiunilor Unite, aminteşte Reuters.

„Ne reconfirmăm disponibilitatea de a furniza întreaga asistenţă posibilă pentru stabilirea unui dialog politic”, a adăugat Smadiarov.

„În acelaşi timp, ţara noastră consideră că menţinerea stabilităţii la nivel regional şi global reprezintă cel mai important obiectiv”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al MAE kazah.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Rusia este singură.

  2. stiu cam ce fel de alegeri fac rusii, si maine poimaine ne trezim cu tot felul de referendumuri , care intra sub umbrela rusiei

    UDMR abia asteapta sa vada cum vor face si eu un referendum