Kazahstanul respinge o alianţă după modelul Rusia-Belarus, anunță președintele Tokaev / Fosta republică sovietică „nu are intenţia de a crea sau de a adera la o uniune de state, oricare ar fi ea”
Kazahstanul a respins vineri ideea aderării la o uniune pe modelul celei existente între Rusia şi Belarus, transmite AFP, citată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev a scris pe Facebook un mesaj în acest sens: „Kazahstanul nu are intenţia de a crea sau de a adera la o uniune de state, oricare ar fi ea”.
AFP consideră că este o referinţă evidentă la integrarea tot mai avansată în relaţia dintre Moscova şi Minsk, în contextul intenţiilor Rusiei de a-şi menţine influenţa contestată în Asia Centrală.
Tokaev a subliniat săptămâna aceasta decalajul între „nivelul de integrare” ruso-belarus şi cel din relaţiile Rusiei cu alte republici ex-sovietice aliate, printre care şi Kazahstanul. La un summit regional organizat la Moscova, preşedintele a cerut chiar în prezenţa omologilor săi din Rusia şi Belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukaşenko, „discutarea problemei”, observând că „formula ‘două ţări, un singur stat’ creează un precedent unic, cu un singur spaţiu politic, juridic, militar, economic, monetar, cultural şi umanitar” în care „chiar şi arma nucleară este acum în comun”.
Belarusul a anunţat că a început deja să primească pe teritoriul său arme nucleare ruse, reaminteşte AFP. Apropierea ţării de Rusia a început în 1999, însă ulterior s-a încetinit. Izolarea tot mai mare a lui Lukaşenko pe plan internaţional l-a împins în cele din urmă pe liderul autocrat de la Minsk înspre relaţia cu Putin, în special după manifestaţiile de contestare a alegerilor prezidenţiale din 2020, când a fost reales.
Kazahstanul este în continuare apropiat de Rusia, inclusiv în diferite alianţe militare şi economice, însă beneficiază şi de atenţia Chinei, Turciei sau Occidentului, din cauza importanţei economice a rezervelor de hidrocarburi de pe teritoriul uriaş. Conducerea ţării a dus o politică externă echilibrată, dar există suspiciuni că ajută Moscova să ocolească sancţiunile impuse după invazia rusă în Ucraina, menţionează agenţia citată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii