
Kazahstanul şi Uniunea Europeană au semnat un contract privind materiile prime critice
Două acorduri importante au fost încheiate, joi, între Uniunea Europeană şi Kazahstan, cu ocazia primei vizite oficiale la Astana a comisarului european pentru cooperare internaţională, Josef Sikela, informează agenţia de presă Kazinform, citată de Agerpres.
Primul acord este un contract în valoare de trei milioane de euro care vizează dezvoltarea cooperării în domeniul materiilor prime critice între UE şi ţările din Asia Centrală. Documentul va ajuta la identificarea proiectelor comune şi la promovarea celor mai bune practici internaţionale pentru crearea de lanţuri de aprovizionare durabile şi responsabile în sectorul materiilor prime critice.
Al doilea document este un acord-cadru de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro între Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca de Dezvoltare a Kazahstanului (DBK). Acest împrumut va fi susţinut de o garanţie UE de 18 milioane euro.
Această finanţare va ajuta la sprijinirea investiţiilor în transportul durabil şi sursele de energie regenerabilă, în conformitate cu obiectivele programelor emblematice ale Strategiei Global Gateway privind Coridorul de transport transcaspic şi iniţiativa Team Europe privind apă, energie şi schimbări climatice.
„Economiile noastre depind în mare măsură de tehnologiile necesare pentru progrese energetice şi digitale. Pentru UE, accesul la materii prime critice este crucial pentru modernizarea economiei, iar pentru Kazahstan reînnoirea sectorului minier este crucială. Prin urmare, aceste acorduri joacă un rol cheie în consolidarea parteneriatului nostru”, a declarat Josef Sikela.
Materiile prime critice sunt materii prime de mare importanţă economică pentru UE, cu un risc ridicat de întrerupere a aprovizionării din cauza concentrării surselor lor şi a lipsei unor produse de substituţie bune şi accesibile ca preţ.
În luna martie 2024, Consiliul a adoptat Actul european privind materiile prime critice, care urmăreşte creşterea şi diversificarea aprovizionării cu materii prime critice a UE, consolidarea circularităţii, inclusiv a reciclării, precum şi sprijinirea cercetării şi a inovării privind eficienţa utilizării resurselor şi dezvoltarea de înlocuitori.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.