G4Media.ro

UPDATE Kelemen, despre proiectul privind reforma administrativă: „Sunt convins că trebuie respins”/…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

UPDATE Kelemen, despre proiectul privind reforma administrativă: „Sunt convins că trebuie respins”/ Alin Apostol (USR), inițiator, în replică: „Induce în eroare oamenii/ Locuitori din Harghita, Covasna și Mureș: visați la mai mult!”

UPDATE Alin Apostol, inițiator al proiectului USR de reorganizare administrativ-teritorială a României în 8 județe (din 41 plus București, câte sunt în prezent), a subliniat că această schimbare poate reprezenta o soluție pentru dezvoltarea comunităților rurale sărace și pentru eliminarea practicilor politice clientelare din prezent. Apostol i-a dat replica președintelui UDMR care se opune reformei.

Inițiatorul proiectului susține că o reformă a administrației locale ar aduce fonduri suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor, reducând în același timp influențele politice în distribuirea acestora. În opinia sa, noul model va permite localităților să gestioneze mai multe atribuții și resurse în mod independent, fără a fi nevoite să se bazeze pe decizii politice pentru alocarea fondurilor.

„Dar, pentru că găurile de la bugetele Consiliilor Județene se vor închide și nu vor mai fi fonduri pentru a fi alocate discreționar, politic, domnul președinte aruncă în presă afirmații care induc oamenii în eroare.”, a reacționat Apostol, deputat USR , specializat în administrație locală, cu referire la afirmațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor.

Apostol a făcut trimitere la afirmațiile președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a criticat propunerea de reorganizare, susținând că ar genera o centralizare excesivă și ar îngreuna accesul la serviciile locale. Hunor a declarat că noul sistem ar împinge locuitorii județelor Mureș, Harghita și Covasna să călătorească la centre administrative mai mari, precum Brașov, pentru a obține autorizații și alte documente esențiale. Totuși, Apostol a respins această idee, subliniind că reorganizarea vizează crearea unor comunități mai puternice din punct de vedere economic și administrativ. El a menționat că în prezent cetățenii din Harghita sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru documente simple, din cauza lipsei de personal și a problemelor financiare cu care se confruntă primăriile locale.

Apostol a îndemnat locuitorii regiunii să își dorească mai mult, menționând că dezvoltarea localităților lor poate aduce o mai bună calitate a vieții, fără a afecta autonomia locală. „Vreau să mă adresez tuturor locuitorilor din Harghita, Covasna și Mureș: visați la mai mult! Împreună putem face lucruri mai multe și mai bune pentru dezvoltarea localităților. Singurii care vor pierde sunt cei care nu mai decid dacă banii se duc către comunități sau către buzunare private.”, a scris Aportol într-o postare pe Facebook.

USR a depus recent un proiect pentru reforma teritorială în care rămân 8 județe, dispar sectoarele din București, orașe cu minimum 20.000 de locuitori și comune cu minimum 3.000 de locuitori. Necesitatea de a reduce numărul de unități administrativ-teritoriale rezultă și din realitatea că 9 din 10 localități din România sunt falimentare în primul rând pentru că sunt prea mici. România are nevoie de structuri care să o dezvolte, nu de unele care doar să toace banii în beneficiul clientelei de partid, arată USR.

Știrea inițială. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean Harghita, că una dintre provocările perioadei următoare o reprezintă proiectul de lege privind reforma administrativă, depus la Parlament, fiind de părere că acesta va duce deciziile „departe de cetăţeni”, transmite Agerpres.

„Acest proiect de lege înseamnă că judeţul Harghita se va dilua cu Covasna, Mureşul, cu judeţul Braşov şi cu Sibiul, într-un judeţ mare. Asta înseamnă centralizare, nu subsidiaritate. Nu înseamnă manifestarea intereselor comunităţilor locale. Asta înseamnă că noi vom ajunge la periferie. Asta înseamnă că pentru o autorizaţie simplă, pentru un aviz simplu, va trebui să mergem la Alba Iulia sau la Braşov sau la Sibiu. Şi cred că pentru noi este inacceptabil. Eu pot să-mi imaginez doar o reformă administrativă care aduce mai aproape de cetăţeni deciziile, care nu duce decizia departe de cetăţeni şi care nu duce la periferie secuii şi comunităţile maghiare din regiune. Deci, cea mai mare provocare este cum va arăta reforma administrativă”, a spus Kelemen, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Ulterior, liderul Uniunii a declarat că această lege este „atât de proastă”, încât nu poate fi amendată, fiind convins că trebuie respinsă.

„Nu poate fi amendată, atât de proastă e legea. Poţi să votezi ‘pentru’ sau poţi să respingi. Eu sunt convins că această lege trebuie respinsă. Nu neg că e nevoie de o reformă administrativă, dar nu poţi să faci, în loc de a pune în practică principiul subsidiarităţii, o centralizare, fiindcă despre asta vorbim. Să ai opt judeţe înseamnă să duci decizia de la comunitate la o distanţă foarte mare, în condiţiile în care în România nu funcţionează sistemele digitale deloc, nu funcţionează bunul-simţ, nu funcţionează raţiunea, nimic. Deci, din acest punct de vedere, să comasezi judeţele şi să faci din regiunile de dezvoltare judeţe înseamnă catastrofă, înseamnă centralizarea deciziilor”, a afirmat Kelemen.

Preşedintele UDMR a mai vorbit în discursul său şi despre alte provocări ale perioadei următoare, cum ar fi declinul demografic, care îi afectează atât pe români, cât şi pe maghiari.

„Astăzi, pentru noi, pentru comunitatea noastră, dar cred că pentru toată ţara, cea mai mare provocare este problema demografică. Trebuie şi putem vorbi despre multe lucruri. Putem vorbi despre investiţii, despre tot felul de planuri, proiecte, despre vise, despre dorinţe, doleanţe, dar adevărul este că dacă nu se nasc copii, atunci politica n-are pentru cine să lucreze. Pentru cine lucrăm, pentru cine construim, pentru cine vrem să construim autostrăzi, pentru cine vrem să înfiinţăm instituţii? Cel mai important, deci, este ca la acea scădere demografică, cu care trebuie să se confrunte românii şi maghiarii laolaltă în această ţară, să găsim soluţii. Soluţii bune, soluţii care să-i ţină pe tineri acasă”, a subliniat Kelemen, potrivit traducerii oficiale.

În opinia sa, de la preşedintele ţării până la primari sau consilieri, trebuie să se găsească soluţii bune la problema demografică.

Liderul Uniunii s-a referit şi la situaţia economică a ţării, susţinând că „bugetul ţării este în ruine” şi că trebuie luate măsuri pentru reducerea deficitului fără ca populaţia să aibă de suferit.

„Putem reduce deficitul în aşa fel încât populaţia să nu simtă şi să nu sufere. Şi aşa trebuie scăzut deficitul. Din acest motiv, noi propunem ca în anii următori să fie dusă o politică bugetară fiscală care nu creşte impozitele şi care face posibil ca puterea de cumpărare pentru familii să fie păstrată la acelaşi nivel. Şi da, în aceste condiţii este posibil să creştem economia şi să scădem deficitul bugetar, fiindcă avem foarte multe cheltuieli pe care guvernul poate să le taie liniştit”, a susţinut Kelemen.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Dar cine a făcut acest proiect atât de prost?!

  2. Reforma se va face indiferent că vrea sau nu UDMR. Sunt faliţi şi nu mai pot susţine administraţiile din teritoriu, sunt în faliment şi trebuie de undeva să facă economie şi cum gaura este atâta de mare la buget trebuie să reformeze ceva care să poată să acopere şi gaura, iar reforma teritorială este una dintre puţinele lucruri care pot să acopere gaura bugetară.

    Măi UDMR-iştilor ziua în care le-aţi făcut jocul celor de la PNL de s-a ajuns la ruperea guvernări cu USR a fost ultima voastră zi în care veţi mai ajunge la guvernare. Voi ăştia de la UDMR nu veţi mai exista până va mai veni ziua în care contextul ar fi favorabil să mai ajungeţi la guvernare, deja aţi fost înlocuiţi, aşa cum v-am şi spus demult dar nu ne ascultă nimeni.
    Atâta de naivi sunteţi ăştia de la UDMR încât nu vedeţi că PSD şi PSD sunt împreună de facto, atâta de împreună sunt încât îşi permite să se înjure pe faţă ştiind că nu este nici o problemă să se supere nici o parte(este un plan comun strategic pentru alegeri măi), iar cu AUR fac alianţe în teritoriu şi PNL şi PSD, deci este clar că va fi şi o alianţă în parlament cu AUR chiar dacă o să fie din umbră. Păi nu tot din teritoriu îşi trimit fiecare zonă oamenii în parlament măi băieţilor, deci este evident că AUR este UNPR-ul ăla care şi el făcea pe mama tuturor balamalelor care era cu toate părţile măi(cine credeaţi că au tot creat toate partidele alea dacice in decursul timpu’lui şi a fost în spatele lui Vadim, evident aceiaşi vrăjitori măi că ii dă de gol tiparul logic si al inteligenţei).

    Voi sunteţi deja înlocuiţi şi istorie măi UDMR-iştilor, fraieri de servi’ciu care aţi fost folosiţi şi apoi aruncaţi(deja din guvernarea asta), mai haios este că suntem siguri că aveţi înţelegeri cu ei ca să vă ţină ocupaţi ca fraieri, chiar şi să îi susţineţi pe baza unor promisiuni care nu o să le vedeţi niciodată, iar dacă aţi încerca să faceti pe figuranţii vi i-ar trimite pe figuranţii de la AUR să vă calmeze(exact acelaşi joc care l-au făcut şi cu Vadim).

  3. Ca sa vezi , ungurii nu mai vor autonomie regionala.

  4. Long live „baronii locali”!

  5. PSD si PNL asta ar fi avut de facut; reforma administrativ teritoriala reforma alectorala cu revenirea la alegerile in doua tururi. Dar au ales sa nu faca asta… Astea erau legi bune pentru toti cetatenii romani, inclusiv pentru etnicii maghiari.

  6. Kelemen nu va fi niciodată de acord cu reorganizarea administrativă a României.

    Iar actuala formă de administrare este extrem de ineficientă, motiv pentru care ne-am angajat și față de UE ca o schimbăm.

    Dar UDMR are atâta forță în politica românească încât va împiedica reforma administrativă mereu.

  7. Dispar tăietori de frunza la câini și se împuținează sinecurile care erau foarte aproape de cetățean.