Kelemen Hunor: Am făcut cum am promis; nu am avut dubii că actualul executiv trebuia să plece
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că parlamentarii Uniunii au făcut cum au promis şi au votat moţiunea de cenzură, arătând încă o dată consecvenţa acestei formaţiuni, transmite Agerpres.
„Guvernul a căzut. UDMR a votat moţiunea de cenzură. Am făcut cum am promis, pentru că noi suntem mereu consecvenţi. Nu am avut dubii că actualul executiv trebuia să plece, căci nu mai existau condiţiile unei guvernări bune. Aceasta este poziţia noastră fermă, înaintea formării unui guvern nou. Trebuie pregătit bugetul anului viitor, dar şi bugetul de anul acesta trebuie rectificat, pentru ca primăriile şi consiliile judeţene să nu intre în impas”, a afirmat Kelemen Hunor, într-un mesaj transmis presei.
Deputat liberal Cristian Achiţei atrage atenţia că adoptarea moţiunii de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal (PNL) va fi urmată de „o perioadă extrem de dificilă”.
El a postat, joi, pe contul său de Facebook, un mesaj prin care îşi manifestă satisfacţie faţă de votul din Parlament, însă, în acelaşi timp, susţine că destinul României trebuie gestionat responsabil.
„Este o zi mare pentru România şi pentru români. Guvernul Viorica Dăncilă, cel mai incompetent, cel mai iresponsabil şi mai nociv guvern al acestei ţări din ultimii 30 de ani, a picat. Am sentimentul că am făcut exact ce trebuia să fac în calitate de deputat votând pentru moţiunea de cenzură. Mi-am făcut datoria faţă de judeţul Botoşani şi faţă de botoşăneni curmând o guvernare nocivă. Sunt mândru că partidul din care fac parte, PNL, a iniţiat şi a muncit în ultimele săptămâni pentru a aduna, vot cu vot, majoritatea de care era nevoie pentru a scăpa de PSD. Mai presus de interesele politico-electorale este interesul României. Sunt conştient că urmează o perioadă extrem de dificilă, în care va trebui să gestionăm responsabil, toţi oamenii politici din această ţară, destinul României. Sunt multe de reparat, sunt multe de făcut bine şi responsabil”, a afirmat Achiţei.
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlament.
S-au înregistrat 238 de voturi „pentru”, a anunţat deputatul PRO România Cătălin Nechifor.
„464 total, numărul total prezent – 399, voturi exprimate – 245, anulate – 3, numărul total de voturi valabil exprimate – 242, din care voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură – 238, contra – 4, abţineri, zero. Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 399, din care 238 au votat pentru, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru pentru adoptare”, a precizat secretarul Senatului, Marcel Vela, în plen.
Foto: Inquam Photos / Raul Ștef
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii