G4Media.ro

Kelemen Hunor, despre autonomia Ținutului Secuiesc: Nicio formă de autonomie nu lezează…

Kelemen Hunor, despre autonomia Ținutului Secuiesc: Nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român/ Autonomie nu înseamnă secesionism

Vicepremierul României, liderul UDMR Kelemen Hunor, a declarat marţi seara, într-o emisiune televizată, făcând referire la discuţiile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, că nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială.

„Noi am spus de fiecare dată şi sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie o abordare extrem de echilibrată şi cu argumente şi de fiecare dată trebuie să spui că nici autonomia locală, nici autonomia regională, nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială. Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare dată şi eu încerc când discutăm serios şi cu argumente despre orice formă de subsidiaritate sau de autonomie să încep cu această frază: nu lezează integritatea teritorială şi unitatea naţională”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3.

Liderul UDMR a spus că autonomia înseamnă subsidiaritate şi aducerea deciziilor la nivelul comunităţii, nu secesionism.

„Da, există această sensibilitate, zic eu absolut fără nicio bază, dar o înţeleg, da, fiindcă oamenii au impresia că autonomie înseamnă secesionism. Nu înseamnă secesionism. Universităţile sunt autonome, sunt regii autonome, nu există secesionism. Autonomie înseamnă că tu decizi despre viaţa ta. În ceea ce priveşte această idee a subsidiarităţii, e valabilă pentru fiecare comunitate locală, nu e valabilă doar pentru Secuime, nu e valabilă doar pentru o anumită parte a ţării. Da, acolo unde trăiesc maghiari sau alte comunităţi etnice, intervine o altă chestiune: competenţa lingvistică, asta este ceva în plus faţă de Oltenia, faţă de Moldova, faţă de Muntenia: o competenţă lingvistică în relaţia cu autorităţile, dincolo de şcoală, dincolo de instituţiile culturale. Dar, în rest, lucrurile ar trebui să meargă paralel: decizii lăsate în mâna comunităţilor locale, în cele mai multe domenii, cu mici excepţii, asta am spus de fiecare dată. Fiindcă relaţiile externe, Justiţia, Apărarea, Ordinea Publică de fiecare dată trebuie să rămână la nivelul autorităţii centrale. Despre acest lucru vorbim”, a mai spus vicepremierul României.

Acesta a punctat faptul că şi Secuimea face parte din România, ca şi Ţara Moţilor, Dobrogea sau alte regiuni, în ţara noastră existând mai multe identităţi regionale.

Kelemen a făcut referire şi la afirmaţiile din luna aprilie ale preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia PSD a făcut o înţelegere cu UDMR ca „să dea Ardealul ungurilor” şi a arătat că îşi menţine părerea că şeful statului a greşit la acea dată, dar consideră că acestea au făcut parte din campania electorală de la acea vreme, însă nu pot fi uitate.

„Nu se uită aceste lucruri, dar în a ţine minte lucrurile nu schimbi trecutul. A ierta şi a trece mai departe, schimbi viitorul. Noi acum ne-am întors cu faţa spre viitor şi vreau să cred că vom reuşi să construim împreună ceva”, a mai afirmat vicepremierul României.

El a mai menţionat că a mai propus şi va mai încerca să propună ca problematica minorităţii maghiare să fie scoasă din dezbaterile şi luptele politice interne, întrucât de fiecare dată apar tensiuni şi se pune la îndoială loialitatea maghiarilor din România.

„Dacă de fiecare dată când partidele mari româneşti intră în război, nu cu noi, nu cu ţara, nu cu cetăţenii, cu ei, că aşa e în politică şi ne bagă pe noi în această luptă, atunci imediat apar tensiuni. Oamenii spun ‘domnule, stai, stai că dacă acela spune că ungurii vor să fure Ardealul, că maghiarii vor să facă rău României, e o problemă undeva’. De fapt, noi niciodată nu am vrut, nu vrem şi nu vom face rău României, nici eu nici colegii mei. E ţara noastră, am rămas aici, nu am plecat, aşa cum nu au plecat nici părinţii noştri, nici străbunicii, nici bunicii noştri. Noi vrem să construim o ţară mai bună, împreună cu românii. Deci, asta trebuie să fie perspectiva. Dacă tot timpul se pune la îndoială şi sub semnul întrebării loialitatea maghiarilor din România, asta e o problemă: fiindcă eu m-am născut aici, sunt cetăţean român şi exact cum orice om din această ţară respectă ţara şi eu sunt loial, sunt şi maghiarii. Să nu se pună la îndoială niciodată loialitatea maghiarilor din România, fiindcă nu e corect”, a arătat Kelemen Hunor.

În legătură cu folosirea steagului secuiesc, liderul Uniunii a ţinut să precizeze că acesta face parte din simbolistica unei comunităţi din România şi „nu este împotriva românilor sau a României”, aşa cum nici „secuii nu sunt împotriva românilor şi a României”.

sursa foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Cine știe ce le-o fi promis hOrganu udemeriștilor….

  2. Baci Hunore,

    Faci pe prostul sau chiar esti? Ai si inceput deja cu autonomia? Te mananca limba? Sau prin partile moi ale creierului????

  3. Iar începe dansul! 😄
    V-a trebuit UDMR la guvernare…
    Țineți-o tot așa și după aia vă mirați ca proștii câte voturi ia AUR!

  4. jó napot kívánok Iohannis.

  5. Chiar nu exista nimeni, un om cinstit, sa-l inlocuiasca pe Kelemen?

    • Nu m-ar mira să fie dați la o parte, ca în celelalte partide.

  6. Da, cum a intrat la guvernare, a fugit la Budapesta pentru instructiuni. Loialitate? Sa vada cum sunt tratati romanii in Harcov. Fara autonomie, si degeaba incearca sa se faca auziti. Am sunat la o institutie intr-un oras de acolo, mi s-a raspuns in ungureste. Care-i problema cu limba? Inca din vremea lui C aveati emisiuni in limba maghiara, in magazine in Tg Mures se vorbea cu incapatanarea maghiara si spuneti ca nu au nimic maghiarii cu romanii. Da, pana treceti puntea, va faceti frati cu Dracul(a), nu-i asa?

  7. Nu mai iese pe televiziuni alogenul Klaus sa ne spuna ca pesede vinde Ardealul la UDMR…..acum ca e alit cu partidul meu nu mai e nici o problema..se poate da orice la UDMR….ipocritul….

  8. Băi.. Toți săriți în sus ca și cum v ar fi băgat cineva Eros Pista în fund. Ați citi ce a zis omul. Autonomia nu înseamnă secesiune. Punct.

  9. „Ce zice, ma, prostul asta?”

  10. Incet si sigur cu pasaport in mijlocul tarii!
    Sunt corecti: Vrem autonomie la schimb cu sustinerea guvernului MEU!

  11. Măi chelemene, autonomia este primul pas spre secesiune, așa că nu mai vinde castraveți la grădinar.

  12. Hai, Hunule, că poți mai mult!
    Dacă nici acum, atunci când?!

  13. Aș vrea ca cineva să facă o comparație între autonomia bisericii ortodoxe din Constanța și eventuala autonomie a ținutului secuiesc

  14. Corect am citit acest articol , deci domnul Kelemen Hunor nu are nimic ca acesti romanii din secuime sa invete mai mult din limba Romana , eu personal as vrea ca indiferent de nationalite sa nu incercam sa dam pe maghiara, mai ales in subiecte sensibile – imi pica foarte urat ca cineva sa vorbeasca intr-o limba straina fata de mine care traiesc in Romania , asta fara sa fiu rau sau ceva – cred ca e vorba si de incredere . Sunt multi romanii ce stiu maghiara si uneori nu gasesc cuvintele in romana ,asadar inteleg ca ei nu le gasesc ,dar ar fi corect pentru toti ca sa vorbim mai mult limba romana . De exemplu la Satu-Mare , limba romana incepe sa fie mai respectata – inca sunt multe persoane care aleg sa dezvolte mai mult limba maghiara si raman in urma cu limba romana , eu nu am nimic cu acele persoane care discuta in maghiara treburile lor – doar personal am ceva cu cei care discuta despre o intamplare sau ceva anume la un loc de munca – de unde stiu cum isi expune cealalta punctul de vedere sau daca alege sa omita adevarul.

    Nu in ultimul rand, mi-as dori sa dispara separarea asta pe etnii /minoritati , eu sunt de parere ca romanii sunt majoritari in Romania , orice persoana care stie maghiara ,dar stie si Romana dupa parerea mea este roman cu acte in regula atata timp cat sta pe teritoriul romaniei . De asta e important sa ne respectam poate originile noastre culturale , dar sa nu uitam ca stramosi tuturor si-au dus viata pe aceste tinuturi frumoase si nu au ales sa plece , cred ca este o anumita separatie intre persoanele care stiu maghiara si persoanele care stiu doar romana . Consider ca nu sunt eu de vina ca nu am avut de unde sa invat maghiara ,mi-as fi dorit sa stiu tocmai sa elimin aceasta bariera intre mine si persoanele care stiu ambele limbii – pentru a nu fi de fiecare data in ceata cand se vorbeste maghiara in jurul meu.

    Ce ar trebui sa ne uneasca aici , e faptul ca Romania e casa noastra ,aici avem istoria/copilaria/adolescenta/amintirile/educatia , toate aceste lucruri ne fac romanii . Orice problema a tarii e problema fiecarui roman de pretutindeni indiferent unde este si cate limbii stie – chiar daca nu stie romana si isi are originile stramosesti de aici , doar sub aceleasi valorii putem vietui in armonie si bunastare.

  15. Sa-ti foot gura matii pe criterii etnice boozgore .