G4Media.ro

Kelemen Hunor: Discuţia era să mărim cu o pătrime salariile pentru toţi…

sursa foto: Pixabay.com

Kelemen Hunor: Discuţia era să mărim cu o pătrime salariile pentru toţi bugetarii/ Nu era presiunea nici de la deputaţi, nici de la senatori, nici de la preşedinte, dar a fost o presiune de la primari

Vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR) a precizat, într-o emisiune Insider Politic moderată de jurnalistul Sebastian Zachmann la Prima TV, că din 2019 a existat o hotărâre de Guvern care a stopat aplicarea legii salarizării, astfel că de atunci nu au mai crescut salariile din sectorul bugetar. Liderul UDMR a explicat că a fost o presiune în acest sens din partea primarilor, care au cerut majorări salariale, având în vedere că, potrivit legii, niciun angajat al unei primării, de exemplu, nu poate avea un salariu mai mare decât cel al unui viceprimar.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că salariile au crescut doar pentru sectorul medical şi cel de învăţământ, în ultimii ani, după ce a fost întrebat de ce a fost necesară majorarea salariilor de la 1 noiembrie.

”Deci în 2019 a fost o hotărâre a Guvernului Orban prin care au oprit, au stopat aplicarea legii. Legea salarizării spunea că până în 2023-2024, în fiecare an, în sectorul public, ca să ajungi la coeficientul stabilit în lege, măresc salariile cu… şi era un procent. În 2019 Guvernul Orban a oprit chestia asta, în 2020 a dat drumul pentru două categorii din sectorul public, pentru medici şi cadre medicale şi asistenţi, mă rog, sistemul medical şi pentru profesori. Şi toţi ceilalţi au rămas în urmă”, a arătat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a precizat că salariile sunt fixate la nivelul viceprimarului, în orice primărie.

”Acum discuţia era aşa, să mărim cu o pătrime pentru toţi bugetarii, ceea ce trebuia dat în 2020, nu în 2021-2022. Ce s-a întâmplat la primării? La primării, în autorităţile locale, salariile sunt fixate la nivelul salariului viceprimarului. Deci nu poate să aibă nimeni salariu mai mare decât un viceprimar. În comunele mici, aici, sigur, depinde de locuitori, sunt câteva categorii de UAT-uri, primarul are salariu de 4.000, 4.800, 3.600, 5.000, 5.600, 5.400 şi tot aşa, viceprimarul este sub, toţi ceilalţi sunt sub. Deci un jurist, un om care se ocupă de achiziţii, care se ocupă de proiecte de dezvoltare, nu să stea pe 2.900, pe 3.000 de lei. Şi asta era presiunea la noi”, a subliniat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a vorbit şi de o presiune din partea primarilor, pe tema salarizării.

”Nu era presiunea nici de la deputaţi, nici de la senatori, nici de la preşedinte, dar a fost o presiune de la primari şi noi am susţinut şi anul trecut, dacă vrem să avem o administraţie eficientă, trebuie să dai oamenilor posibilitatea de a câştiga după munca şi după efortul depus. Asta era ideea şi aici am mers pe această variantă. Asta nu era o urgenţă în sensul ca primarul sau viceprimarul să aibă un salariu mai mare, dar dacă noi am făcut o lege unitară de salarizare în sectorul bugetar, dacă tu creezi dezechilibre, la un moment dat nu o să mai ai niciun echilibru în sectorul bugetar. Toată povestea asta este logică, până la urmă”, a mai spus Kelemen Hunor.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Ce j…..e, cititi la Hunor:
    „Asta nu era o urgenţă în sensul ca primarul sau viceprimarul să aibă un salariu mai mare, dar dacă noi am FACUT o LEGE unitară de salarizare în sectorul bugetar(e vorba despre Legea salarizarii unitare, nr. 153/2017 a Olgutei si a lui Dragnea), dacă tu creezi dezechilibre, la un moment dat nu o să mai ai niciun echilibru în sectorul bugetar. Toată povestea asta este logică, până la urmă”, a mai spus Kelemen Hunor.”

    Hunore, DAR tot voi ati FACUT si ati adoptat si Legea pensiilor publice nr. 127/2019, tot „opera” Olgutei si a lui Dragnea, ca si Legea salarizarii, care te PREOCUPA nevoie mare, dar despre Legea pensiilor publice nr. 127/2019 NU te-am auzit ingrijorat si preocupat sa ELIMINE dezechilibrele uriase existente, ca tocmai asta face si Legea Pensiilor 127/2019 a Olgutei!
    J…..e mare, esti, toata ziua stati in f….l primarilor, care aduc voturile, asta va preocupa!
    Rusine!!!

    Rusine si moderatorului ca NU l-a intrebat pe Hunor de ce NU e preocupat si de Legea pensiilor publice nr. 127/2019 adoptata de Parlament si care NU se aplica deloc!

  2. Eu zic sa le dublati, sau chiar sa le triplati…ce va mai obositi cu o patrime?

  3. Eu propun triplarea salariilor bugetarilor.
    Se impotriveste vreun bugetar?

  4. Ca de obicei explicații slinoase de la bacs Horror

  5. Pai si daca nu le mareau ce se intampla ? Intrau primarii in „greva” ?

  6. Alianța su….lii. Și cu privatul ce facem. PNL, să moară privații, nesimțiților. V-am votat degeaba. O să stau la ușa secției de votare și o să face tot posibilul să conving lumea să nu vă mai voreteza. Paraziții naibi.

  7. Sunteti niste HOTI!

  8. Ceva tot se va da. Cearta e pe însușirea efectului electoral.

  9. Stiti ce ? Sa dea la bugetari cat mai mult sa crape odata tot buboiul asta sa faca praf buget finante tot si cei care pot face ceva sa nu-i lase sa se ascunda ca de fiecare data ca poate asa votacii milogi inteleg ceva daca nu ne meritam soarta ma jur pe usl ca imi iau bagajul , familia si nu mai fac prostia sa ma intorc vreodata in Romania

  10. Sunt mult prea mulți! faceți un calcul: câte 7-8 din rudele lor puse bine,cunoștințele lor,cei cu ajutoare, înmulțiți cu câteva sute de mii, vedeți că rezultă undeva la vreo zece milioane!dintr-un eventual total de 15 milioane deja sunt majoritari,indiferent de voi!