
Kelemen Hunor: Eu de mâine aș crește vârsta de pensionare la 65 de ani pentru fiecare magistrat; nu există un stat în stat
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că ar decide creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, pentru fiecare magistrat, pentru că „nu poate exista un stat în stat, nu există oameni mai speciali”, transmite Agerpres.
Potrivit liderului UDMR, este necesară „o reformă în toate sistemele”, între acestea fiind şi domeniul justiţiei.
„În justiţie, da, sunt de acord. Deci eu mâine aş da o lege, dacă ar fi doar în puterea mea, ok, nu putem umbla la pensiile lor, fiindcă au rezolvat în aşa fel încât politicul a rămas total descoperit (…), dar vârsta de pensionare, da. Eu, începând de mâine, aş creşte vârsta pe pensionare la 65 de ani pentru fiecare magistrat, fiindcă nu se poate explica în faţa oamenilor de ce un magistrat pleacă la 50 de ani şi are şi o pensie de 20 – 30 de mii de lei, exact când este cel mai experimentat, când are şi experienţa de viaţă, şi experienţă profesională, este şi în putere, pleacă. Ai investit în el enorm de mult ca stat, după care te lasă la 50 de ani, pleacă, mersi, cu pensia specială, după care bineînţeles intră în avocatură, intră în zona notarială”, a afirmat Kelemen Hunor, la postul de televiziune Euronews.
Liderul UDMR a adăugat că „pur şi simplu ar fi un mesaj către societate că suntem măcar în ceea ce priveşte vârsta de pensionare egali”.
„Nu există un stat în stat, nu există oameni mai speciali. Asta ar fi mesajul către societate şi asta ar trebui să înţeleagă şi magistraţii. În alte state magistratul nu pleacă la 48-50 de ani la pensie. Sunt judecători la 60-70 de ani şi fac meseria cu drag”, a transmis Kelemen Hunor.
Referitor la viitorul preşedinte, el a subliniat că este important ca acesta să fie un om predictibil, un om care respectă comunităţile tradiţionale, etnice, religioase, iar Crin Antonescu îndeplineşte aceste criterii.
„Pentru comunitatea noastră este important să fie un om predictibil, un om care respectă comunităţile tradiţionale, etnice, religioase. Antonescu înţelege comunităţile etnice şi e un om care nu are nicio problemă când vorbim de păstrarea identităţii fiecărei comunităţi. Şi asta este iarăşi un lucru important pentru România”, a mai spus Kelemen Hunor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii