G4Media.ro

Kelemen Hunor: Interesul Ucrainei este să ţină România cât mai aproape de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Kelemen Hunor: Interesul Ucrainei este să ţină România cât mai aproape de Kiev şi să aibă o relaţie foarte bună. Asta înseamnă să fii şi tu, Kievul, un pic mai receptiv la doleanţele României

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că Ucraina are nevoie de relaţii foarte bune cu România, ţinând cont de disputele cu statele vecine, iar Kievul ar trebui să fie mai receptiv la doleanţele României, relatează News.ro.

Kelemen Hunor a declarat, la TVR Info, în contextul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, că România a avut o poziţie fermă şi corectă în legătură cu războiul declanşat de Rusia.

”Nu ne-am permis să avem ambiguităţi. Am eu o vorbă, că dinspre Est niciodată nu a venit nici libertate, nici bunăstare, nici securitate. Suntem la periferie şi orice societate la periferie are vulnerabilităţile sale, dar şi oportunităţi.  România a susţinut rezilienţa Ucrainei de la bun început, din prima zi, şi a făcut bine. Răspunsul Ucrainei, şi pe parcursul anilor, nu a fost la fel de ferm în ceea ce priveşte drepturile minorităţii româneşti.  România este interesată să existe un stat suveran, puternic şi sigur între Federaţia Rusă şi periferia UE, ceea ce suntem noi în acest moment. Avem un interes pe termen lung, dar avem şi interese apropiate: Delta Dunării şi piaţa cerealelor. România susţine Ucraina, rezistenţa sa, dar nu poate distruge fermierii, şi piaţa cerealelor este una sensibilă în România. Trebuie să asigurăm un tranzit eficient către pieţele terţe, pe cale maritimă şi terestră, dar nu putem permite să distrugem fermierii noştri.Sunt cantităţi mari, statul are nevoie de resurse care se obţin în urma vânzării cerealelor, dar trebuie să ajungă în state terţe, nu pe piaţa românească. În ultima perioadă, în statele membre din Occident, poziţia legată de Ucraina se schimbă încet. Eu cred că Ucraina are nevoie de relaţii foarte bune cu România, pentru că relaţiile cu vecinii săi nu arată foarte bine. Interesul Ucrainei este să ţină România cât mai aproape de Kiev şi să aibă o relaţie foarte bună. Asta înseamnă să fii şi tu , Kievul, un pic mai receptiv la doleanţele României, pentru că acestea sunt legitime”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, pe de altă parte urmează reconstrucţia Ucrainei, în condiţiile în care războiul se va termina într-un fel, iar România trebuie să fie prezentă în acest proces.

În ceea ce priveşte o eventual aderare a Ucrainei la UE, liderul UDMR a arătat că acesta va fi un proces lung şi dificil.

”Eu cred că în octombrie 2023 preşedintele Zelenzki avea un interes să vină în România, putea veni oricând în aceşti doi ani, am rămas cam ultimii din zonă. Nu trebuie să lăsăm impresia că a făcut un favor României. România ajută Ucraina şi face bine acest lucru, dar este şi interesul Kievului să aibă o relaţie bună cu România în acest moment”, a mai spus Kelemen Hunor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...