G4Media.ro

Kelemen Hunor: Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la prezidenţiale.…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Kelemen Hunor: Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la prezidenţiale. Nu sunt foarte convins că îşi doreşte. E greu să-i vezi pe pesedişti mobilizându-se pentru Ciucă

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale pentru că este preşedintele partidului. Hunor nu crede că social-democraţii s-ar mobiliza pentru Nicolae Ciucă, în cazul în care PSD şi PNL ar conveni să susţină un candidat comun pentru Cotroceni.

Totodată, liderul UDMR este de părere că USR poate ajunge în finala prezidenţială, cu condiţia să scoată un rezultat bun la alegerile europarlamentare şi locale. Cât despre candidatul UDMR, Kelemen Hunor spune: ”Pentru mine, farmecul candidaturii la prezidenţiale a trecut după prima încercare”.

”Dacă mergem pe matematică, PSD va fi în turul doi. Dacă vor avea candidat comun cu PNL, vor fi în turul doi. Cu cine? Asta este o întrebare bună. Din experienţa celor 20 de ani de politică, cel care anunţă candidatura foarte repede s-ar putea să intre în turul doi, dar nu va câştiga. Băsescu nu era nicăieri. A apărut cu 7 luni înainte. ”Dragă Stolo, lacrimi de crocodil, trebuie să facem rocada”. Stolojan, slavă Domnului, e bine şi acum.

A mai avut câteva mandate în Parlamentul European. Mă întâlneam cu el în parc, alerga, nu avea probleme de sănătate. A intrat Băsescu în joc cu 6-7 luni înainte de alegeri. Iohannis, la fel. L-aţi văzut pe Iohannis undeva până în aprilie-mai? După ce Crin Antonescu a aruncat totul în aer, a apărut Iohannis cu 6-7 luni înainte de alegeri. Trebuie să aşteptăm să vedem cine sunt candidaţii pe care putem paria. Matematic, sigur că PSD are prima şansă”, a spus Kelemen Hunor la Prima TV.

Liderul UDMR nu crede că social-democraţii s-ar mobiliza pentru Nicolae Ciucă, în cazul în care PSD şi PNL ar susţine un candidat comun la alegerile prezidenţiale: pe actualul preşedinte liberal. ”E greu să-i vezi pe pesedişti mobilizându-se pentru Ciucă. Ei nu s-au mobilizat nici pentru Ponta, nici pentru Geoană”, a comentat liderul UDMR.

Kelemen Hunor este de părere că PSD nu are niciun interes să-l susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul social-democraţilor pentru Cotroceni, susţine liderul UDMR.

”Nici eu nu cred că domnul Geoană crede că va fi candidatul PSD. Nu cred. Totuşi, are o experienţă, a fost şi preşedintele PSD, cunoaşte partidul bine. De ce să-l susţină PSD? Normal, Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD pentru că este preşedintele partidului. Nu ştiu dacă-şi doreşte. Nu sunt foarte convins că Marcel Ciolacu îşi doreşte să fie candidat la prezidenţiale”, a spus Kelemen Hunor, în emisiunea Insider politic.

Întrebat dacă USR are vreo şansă să intre în finala prezidenţială, Kelemen Hunor a răspuns: ”Da, dacă au un candidat foarte bun şi dacă scot un rezultat bun la europarlamentare şi la locale”.

De asemenea, Kelemen Hunor a reiterat că nu va mai fi candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale. ”Nu mă interesează. Pentru mine, farmecul candidaturii la prezidenţiale a trecut după prima încercare. Am mai încercat fiindcă au spus colegii că tu eşti preşedintele UDMR, trebuie să candidezi. Am mai candidat de două ori. Eu nu mai am această ambiţie să fiu candidat la prezidenţiale şi să-mi ridic notorietatea şi eventual încrederea”, a conchis preşedintele formaţiunii maghiare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „Nu sunt foarte convins că îşi doreşte.”

    Ei, sunt convins că domnul Kelemen poate face eforturi să îl convingă. În acest context, mă pot aștepta la o propunere „constructivă” pentru o noă formă de autonomie, mai specială, a așa zisului ținut.

  2. Sper să nu își dorească pentru că nu ar fi în stare decât să ne facă de râs…