Kelemen Hunor: Nu e posibil să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul / UDMR nu renunță la Ministerul Dezvoltării – este o afirmație destul de corectă
Kelemen Hunor a declarat vineri, după întreruperea negocierilor, că ”nu e posibil ca UDMR să fie de decor în coaliție, să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul în fiecare lună”.
El a răspuns astfel la întrebarea pusă de ziariști despre posibila pierdere a Ministerului Dezvoltării. ”În acest moment, această afirmație este destul de corectă”, a spus Kelemen Hunor când a fost întrebat dacă UDMR nu acceptă să piardă Ministerul Dezvoltării.
”Nu am fost sabotați de nimeni, noi am fost extrem de corecți. Trebuie să depășim faza negocierilor. Suntem în negocieri”, a mai spus Hunor.
”Pe SIIJ ne-am înțeles, au mers colegii să facă un text. Am discutat că se va face desființarea și reorganizarea SIIJ prin lege”, a mai spus Kelemen Hunor, fără a da însă detalii despre detaliile proiectului.
”Suntem departe de a finaliza discuțiile. Fără noi se poate face majoritate. Nu este o chestiune aritmetică, ci politică. Asta e decizia, să avem un guvern. Guvern vom avea. Eu pot să fac matematică cu dumneavoastră, dacă sunteți de acord, și să arăt că există formule să se facă majorități. UDMR nu renunță la Ministerul Dezvoltării – este o afirmație destul de corectă. Nu am cerut sprijinul nimănui (al PSD, n.red.), nici în decembrie anul trecut, nu o să cer nici mâine. Stau destul de bine pe picioarele mele. Avem o discuție în patru, pentru că e vorba și de minorități, ne sprijinim reciproc. Nu am avut discuții separate. La telefon am discutat și cu PNL, și cu PSD. Da, am venit mai devreme și am intrat în biroul (la Sorin Grindeanu, n.red.). Cu câteva minute înainte să ajung la Parlament am discutat și cu Florin Cîțu, și cu Pambuccian aseară, târziu”, a mai spus Hunor.
”Eu nu particip la ședințele liberalilor”, a spus liderul UDMR când a fost întrebat de ce vor liberalii neapărat Ministerul Dezvoltării.
(Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
42 comentarii