G4Media.ro

Kelemen Hunor propune amânarea taxei pe lăcomie până la 1 ianuarie 2020:…

Sursa: Facebook

Kelemen Hunor propune amânarea taxei pe lăcomie până la 1 ianuarie 2020: Altfel, tot anul va fi un haos, prima noastră propunere este să uităm de ea

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat dur, într-un interviu pentru Erdely TV, așa numita taxă pe lăcomie, propunând respingerea OUG-ului în Parlament, dezbateri până la 30 iunie și eventual amânarea intrării în vigoare a acestei măsuri până la 1 ianuarie 2020. Potrivit liderului UDMR, reforma fiscală face mai mult rău decât bine și ar fi trebuit să fie precedată de o largă consultare.

Kelemen a mai precizat că grupul parlamentar UDMR va elabora în această săptămână un pachet de măsuri de modificare a ordonanței de urgență privind măsurile fiscale, care asigură stabilitatea economică, atât pentru sectorul bancar, cât și pentru sfera întreprinzătorilor.

  • Kelemen Hunor, pentru postul de televiziune în limba maghiară Erdely TV: “Să existe o dezbatere despre acest subiect. Putem să adoptăm o decizie până în 30 iunie și să spunem că această decizie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, iar atunci toată lumea poate să-și facă treaba cinstit. Există o jumătate de an la dispoziția tuturor, începând de la sectorul bancar, până la cea mai mică firmă sau cel mai mic întreprinzător, să se pregătească pentru modificări. Altfel, va fi un haos din această decizie, tot anul va fi un haos, deci prima noastră propunere este să uităm de ea (de OUG – taxa pe lăcomie), să fie respinsă de Parlament sau să respingă intrarea în vigoare și să o dezbatem profund până la data de 30 iunie.”

Context. G4Media.ro a scris pe data de 5 februarie, citând surse din coaliția de guvernare, că ALDE, partenerul de coaliție al PSD, dar și UDMR – care sprijină coaliția de guvernare în Parlament, au condiționat votarea bugetului de stat pe 2019 de modificarea OUG 114/2018.  ALDE vrea eliminarea sau măcar amânarea taxării companiilor din domeniul energiei, în timp ce UDMR cere amânarea cu un an.

Reamintim că OUG 114 are efecte majore și în domeniul energiei, instituind o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor energetice. Or, ALDE este strâns legat de afacerile din energie, atât prin faptul că dă constant ministrul de resort, dar și prin afacerile din domeniu ale multora din liderii partidului.

În ceea ce privește UDMR, liderul Kelemen Hunor a exprimat și în public nemulțumiri față de impactul OUG 114, cunoscută și ca ordonanța lăcomiei.

PSD, care a și inițiat OUG 114 prin Darius Vîlcov și Eugen Teodorovici, ar fi dispus să facă unele concesii, potrivit surselor G4Media.ro, atât în privința efectelor ordonanței asupra companiilor din energie și telecomunicații (toate taxate pe cifra de afaceri), dar și în privința impactului pe activele bancare.

Primul semnal a fost dat de Darius Vîlcov, care a cerut luni BNR într-un interviu pentru Bloomberg să schimbe formula utilizată la calculul ROBOR. Declarațiile lui au fost ironizate de analiști, care au punctat faptul că ROBOR este un indice calculat exclusiv pe baza comportamentului pieței, fără o componentă administrativă.

BNR a continuat să respingă orice sugestie de modificare a ROBOR, iar guvernul ia acum în calcul eventuale modificări ale OUG 114 și în legătură cu taxa pe active, potrivit surselor G4Media.ro.

Sursa Foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Corect! Sa uitam de ea si de tine.

  2. Te-au inghesuit alegatorii, a intrat panica in voi ca nu mai ajungeti in parlamentul european?? Cam tarziu,nu crezi? A inceput numaratoarea inversa…

    • Aiurea cu alegatorii, e vorba doar de momentul de oportunism, de prinsul la inghesuiala pentru santaj in vederea obtinerii si mai mult, si mai mult, si mai mult, pentru ei – reprezentantii UDMR.

  3. Lucrurile se complica,bugetul pe 2019 se bazeaza si pe efectul taxei pe lacomie asa ca odata cu propunerea UDMR- ului, finalizarea lui se va amana pana la 1 ianuarie 2020.
    Geniala solutie ???.

    • Da-l dracu de buget! Ce, ala de anul trecut nu-i bun? E foarte bun pentru urmatorul cincinal.

    • Cumatrul teodorovici nu a pus in buget la resurse bugetare taxa de 2% pe activele bancare, si nici impozitarea companiilor din energie. Ramane cea legata de ROBOR, prin care tot incearca sa santajeze BNR. Nu le iese, si de-asta turbeaza.

  4. Multumim din inima PSD-ului (ti-ai naibii !) Taxa de operatiune interbancara (nu spui banca) s-a majorat de la 3.50 lei la 4 lei.(ti-ai naibii cu Valcovul vostru !)

  5. Ungur spurcat se gândește la afacerea ta ,nu la cei multi care plătesc ratre la baci,cute in Ungaria sa faci ordine ,nu in romania