Kelemen Hunor: Regret că nu există o dezbatere în această campanie. Este o lovitură grea la adresa democrației
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică, la Braşov, că, exceptându-l pe Theodor Paleologu, candidatul PMP, ceilalţi competitori fug de dezbatere şi acest lucru „este o lovitură grea la adresa democraţiei”, relatează Agerpres.ro.
„Regret că nu există o dezbatere în această campanie, singura a fost întâlnirea mea cu Theodor Paleologu la Iaşi şi la Bucureşti, îmi pare rău că ceilalţi candidaţi fug de dezbatere, pentru că, prin această fugă, de fapt, ei aduc un lucru negativ în această campanie şi este o lovitură la adresa democraţiei, fiindcă democraţia, în sensul cel mai frumos al cuvântului, este dialogul, dezbaterea, argumente şi, într-o campanie electorală, mai ales pentru alegerile prezidenţiale, ca şi în orice campanie, dezbaterea, dialogul ar trebui să fie pe primul loc, să ştim ce gândesc despre România, despre societatea românească, despre viitor, despre unde ar trebui să ajungem peste 5, 10 ani”, a afirmat Kelemen Hunor, subliniind, că, totuşi, mai este timp şi aşteaptă să fie mai multe dezbateri, mai multe întâlniri între candidaţi.
Candidatul UDMR la Preşedinţie a avut, la Braşov, întâlniri cu alegătorii, în care le-a vorbit despre această campanie şi le-a prezentat proiectul său „despre acele valori şi principii fără de care nu se poate construi o ţară, o societate de succes”. Totodată, el a participat la festivitatea de încheiere a Festivalului Teatrului Maghiar.
Cu acest prilej, Kelemen Hunor a subliniat că lipsa unei instituţii publice de cultură maghiară la Braşov, problemă ridicată de liderii locali ai UDMR în repetate rânduri, se poate rezolva pe plan local, fără implicarea Guvernului.
„Şi maghiarilor şi românilor şi saşilor le transmit să vină la urne şi să mă voteze pe mine, să-mi acorde şansa să merg în turul doi, fiind că proiectul meu, atât din punct de vedere economic, politic, de politică externă şi cultural, este unul pentru toţi oamenii din această ţară. Asta (problema înfiinţării unei instituţii maghiare de cultură – n.r.) se poate rezolva cu autorităţile locale, nu este necesară o implicare a Guvernului, se poate ajunge la o soluţie cu implicarea Consiliului Judeţean şi cu Primăria”, a spus liderul UDMR, citat de Agerpres.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii