G4Media.ro

Kelemen Hunor solicită retragerea avizului unui monument din cimitirul Valea Uzului, motivând…

Kelemen Hunor solicită retragerea avizului unui monument din cimitirul Valea Uzului, motivând că este simbol legionar

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a solicitat marţi, premierului Viorica Dăncilă, retragerea avizului acordat de Ministerul Culturii, pentru „valoarea artistică”, unui monument din Cimitirul Eroilor Valea Uzului, susţinând că este vorba de crucea celtică, ce reprezintă un simbol legionar din anii ’30, transmite Agerpres.

„Este vorba de un aviz care a apărut luni, săptămâna trecută, semnat de ministrul Daniel Breaz, legat de valoarea artistică, avizarea valorii artistice a acelei construcţii ilegale din cimitirul de la Valea Uzului şi am spus că noi cerem să fie retras acel aviz, fiindcă crucea mare conţine un simbol legionar, din anii ’30. Şi acest lucru nu este corect, nu este acceptabil ca un minister, o instituţie guvernamentală, o structură guvernamentală să aprobe un simbol clar cu caracter extremist, legionar (…) Este crucea celtică, folosită de nazişti, de legionari, de foarte multe formaţiuni şi mişcări de extremă dreapta”, a declarat Kelemen Hunor, pentru AGERPRES.

Acesta a adăugat că a trimis o solicitare şi către Institutul  Elie Wiesel, pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu acest subiect.

Întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă a fost deschisă la această solicitare, Kelemen Hunor a replicat că aceasta a spus că „va discuta cu ministrul şi va decide”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut marţi o întrevedere cu premierul României, în care a fost abordat şi subiectul Codului Administrativ.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Băi kelemen! Un tovarăș de-al meu din valea uzului îți transmite: „mai dute-n plm de corupt și hoț!”.

  2. Mai bine ar fi pentru toata lumea sa se retraga el „la” Ungaria!

  3. Care au fost primii? Celții sau naziștii? Hunii sau ungurii?

    • Ungurii desigur! 😀
      Primul dinozaur: Maghiarosaurus Rex
      Primul hominid: Maghiaropitecus Mongolus
      Primii oameni: Kelemen Eva is Kelemen Adam