Kelemen Hunor susține că abandonul școlar poate fi redus prin programele after school
Abandonul şcolar se poate reduce prin programele after school, care trebuie să se extindă la nivel naţional, a declarat, marţi, vicepremierul Kelemen Hunor, la lansarea studiului „România cu un singur chip – partea a doua”, organizat de Ambasada Sustenabilităţii în România, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
„Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar. Dacă ai redus abandonul şcolar măcar în prima perioadă, de la clasa începătoare până la clasa a patra, a cincea, ai şansa să menţii copiii în şcoală. Dacă abandonul începe în clasa întâi, a doua, a treia, sigur că e greu să opreşti abandonul şcolar. De aceea, noi am propus ca programele after school la nivel naţional să se extindă, dar nu se poate face într-un singur an, nici măcar în doi ani. Noi credem că în termen de trei – patru ani se poate atinge această ţintă, cu un efort uriaş”, a spus Kelemen Hunor, la evenimentul care a avut loc la Palatul Parlamentului.
În opinia sa, România se află „într-un dezastru” având în vedere decalajele între mediul rural şi cel urban, abandonul şcolar şi accesul la sănătate, la energie „curată”, „accesibilă la un preţ bun pentru fiecare om”.
„Când vorbim de educaţie, am făcut un calcul şi mi-am dat seama că noi, în 32 de ani, am avut vreo şase legi ale Educaţiei. Cum poţi să ai o Educaţie coerentă, eficientă şi bună când schimbi din cinci în cinci ani Legea Educaţiei? Fără o Educaţie coerentă, bună, e greu să vorbeşti despre o societate bună şi e greu să vorbeşti despre schimbarea mentalităţii, fiindcă dezvoltarea durabilă înseamnă şi schimbarea mentalităţii la nivel de societate”, a subliniat liderul UDMR.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii