Kelemen Hunor: UDMR solicită PSD-ALDE schimbarea ministrului educației, Valentin Popa/ A dat peste cap sistemul predării limbii române în învățământul primar
UDMR solicită coaliţiei de guvernământ PSD-ALDE schimbarea ministrului Educaţiei Valentin Popa – a anunţat vineri în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Cluj-Napoca, liderul formaţiunii maghiare, Hunor Kelemen, la finalul şedinţei Consiliului Permanent al Uniunii, transmite agenția MTI.
Kelemen a spus că în ultimele săptămâni ministrul a luat decizii privind învăţământul în limba maghiară, fără a consulta UDMR sau secretarul de stat responsabil de învăţământul în limba minorităţilor. Pe de o parte, susţine preşedintele UDMR, a dat peste cap sistemul predării limbii române în învăţământul primar printr-o ordonanţă, pe de altă parte, la iniţiativa sa, guvernul a luat o hotărâre care ia drept fapt împlinit fuziunea dintre Universitatea “Petru Maior” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, ambele din Târgu-Mureş.
“Din punctul nostru de vedere încrederea pe care am avut-o faţă de ministru nu mai există. Cerem să fie schimbat, deoarece nu vedem garanţia faptului că în următoarele săptămâni sau luni vom putealucra corect şi eficient cu acest ministru” – a anunţat Hunor Kelemen.
Întrebat de corespondentul MTI, dacă are încredere că după cererea de schimbare a ministrului, guvernul va anula ordonanţa privind predarea limbii române în ciclul primar, Hunor Kelemen a spus că da, afirmând că speră ca acest lucru să se întâmple la şedinţa de guvern de săptămâna viitoare. Kelemen a adăugat că până când Guvernul României nu anulează ordonanţa care a răscolit viaţa a 53 de mii de elevi şi 3.000 de învăţători, UDMR nu va purta discuţii pe alte teme în cadrul coaliţiei. Kelemen a mai spus: despre anularea ordonanţei Uniunea s-a înţeles nu cu ministrul, ci cu liderii coaliţiei de guvernământ.
“Ministrul poate avea un punct de vedere personal pe acest subiect, dar portofoliul Educaţiei nu este moşia sa” – a declarat liderul UDMR.
Context. Trei mii de pedagogi au semnat protestul transmis ministrului educației, scrie presa maghiară. Petiția semnată de învățători a fost înregistrată la cabinetul ministrului educației de Burus Siklódi Botond, președintele Uniunii Pedagogilor Maghiari din România și Szabó Ödön deputat UDMR.
Pedagogii maghiari solicită ministrului educației să abroge prevederea din O.G. 9/2018 prin care predarea limbii române pentru clasele 0-IV, cu predare în limba maternă, să se realizeze doar de către profesori de română, nu de învățătorii de la clasă. Învățătorii maghiari nu se abțin de la folosirea niciunei căi legale de protest, nici chiar de la o grevă, în măsura în care Guvernul nu le satisface cererea în termen de 5 zile.
Obiecția învățătorilor și părinților privește faptul că profesorii de română (mare parte a acestora nefiind vorbitori și de limbă maghiară) nu dispun de cunoștințele necesare pentru a preda limba oficială a statului elevilor din clasele 0-IV din școlile cu predare în limba maternă. Școlile cu predare în limba maghiară și germană au început anul școlar cu o grevă japoneză.
(Sursa Foto: Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii