G4Media.ro

Kelemen: Noi nu am susținut și nu susținem alegerea primarilor în două…

Kelemen: Noi nu am susținut și nu susținem alegerea primarilor în două tururi, sunt probleme mai importante / Noul guvern trebuie să fie politic și va fi votat de o largă majoritate

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o intervenție la Digi24.ro, că Uniunea nu a susținut și nu susține alegerea primarilor în două tururi, iar prioritățile noului Guvern trebuie să fie altele, respectiv rectificarea bugetară și proiectul bugetului pe anul viitor.

„Ești primar și dacă ești ales cu 80%, și dacă ești ales cu 40%, ești la fel de legitim. Dacă noi vrem să intoxicăm dezbaterile publice în acest moment, atunci trebuie să introducem și această dezbatere. Există și recomandarea Comisiei de la Veneția, nu ne putem face că acele recomandări care ne plac sunt obligatorii, acele recomandări care nu ne plac sunt facultative pentru România, și decizia Curții Constituționale. Toată lumea era supărată pe PSD atunci când ei au schimbat legislația electorală în mai sau iunie , imediat după alegerile europarlamentare, prin OUG. Eu nici nu vreau să mă gândesc că vine un guvern că se va comporta la fel când e vorba de ordonanțe de urgență, de sistemul electoral.  Noi nu am susținut și nu susținem în continuare această modificare”, a spus Kelemen Hunor despre alegerea primarilor în două tururi.

Liderul UDMR a precizat că problemele României sunt în acest moment de altă natură: rectificarea bugetară, bugetul pe anul viitor, fonduri europene și tot ce este legat de administrație bună și organizarea alegerilor la termen și în mod corect.

„Atâta poate să facă un guvern onest, dacă dorește într-adevăr într-un an de zile să conducă țara ân condiții bune. Celelalte proiecte trebuie făcute pentru perioada care urmează, în condiții bune. (…) Atunci când Parlamentul se va reuni după alegerile parlamentare se poate trece la toate reformele necesare în societate”, a subliniat Kelemen.

În opinia sa, nu se poate ajunge la alegeri parlamentare anticipate și nici nu ar fi utile din punct de vedere economic și administrativ.

„Deci va fi votat acest guvern de o majoritate largă, degeaba ne agităm cu alegerea primarilor, cu proiecte mai puțin importante. Eu cred că vom ajunge la alegeri parlamentare și locale tot la termen”, a mai declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a spus că este necesar ca Guvernul să fie politic.

„Eu vreau să cred că fiecare partid are și specialiști. (…) Cred că trebuie să mergem cu specialiștii din partide, guvern susținut politic, cu oameni politici care pot fi trași la răspundere, nu ca în 2016”, a afirmat Kelemen.

Liderul UDMR a mai spus că între priorități trebuie avute în vedere OUG 114 care a fost o greșeală, precum și câteva modificări urgente și la pensiile private.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Modificarea este foarte simpla ,ordononta cu tema respectiva , nu implica alte chestii . Sa isi mai puna si pofta in cui ,ca daca nu vor primarii alesi in doua tururi vor pierde parlamentarele , nu vor intra in parlament, asa de multa lume o sa iasa la vot .

  2. Daca ai bazin mare de alegatori, in 2 tururi risti sa pierzi.
    Psd asa si-a luat-o intotdeauna si de aia au schimbat legea, ca asa e in democratie

  3. Daca nu vreti acum sa declansati anticipate , pierdeti electorat masiv ca procent atasat la partid , imediat ce se vor aduce in discutie teme nationale cu care este posibil sa nu fiti de acord si asta se va vedea rapid in nr. urias de votanti peste 70 procente ce vor fi la parlamentare si ce ve ti face atunci ?

  4. Fără de grijă. Pnl (fost usl) n7 uită mâna care i-a hrănit și nu va da nicio ordonanță. De fațadă se vor preface că fac ceva dar nu vor risca să se apuce pesedistii să toarne combinații cu penelistii pe la DNA.

  5. Măi chelemene, pe voi udmr, aka psd de limba maghiară, nici în gaura fundului nu vă doare de democrație. Doar de buzunarul propriu.
    Păi ce, să riscați voi (ca și pesedacii) să nu mai aveți primari, să nu mai fie cine să controleze mersul banilor prin localitățile preponderent cu etnici maghiari? Păi voi ce ați mai fura?

  6. pai de ce sa fie o reprezentare corecta a cetatzeanului la primarie? cand poate fi ales cu 20-30% din totalul alegatorilor

  7. „Miza” e votul din localitatile in care populatia maghiara nu e majoritara : cum romanii voteaza cu ‘nspe mii de partide ,iar maghiarii cu unul singur…e limpede cine obtine „majoritatea”/primaria ; daca exista turul al doilea,cum romanii nu mai au unde isi imprastia voturile ,pun stampila pe co-etnicul ramas in cursa si…urla udmr ca romanii voteaza etnic (nu ca ai lor,nu-i asa?),daca iese primar roman ;apoi,saboteaza initiativele blocandu-le in consiliul local(ajutati de „aliatii” romani care nu sunt din partidul din care face parte primarul)-si asta inseama „lupta politica”:localitati sfasiate de ambitii si interese,in dauna locuitorilor/votantilor,indiferent de etnie