Kemal Kiricdaroglu şi-a recunoscut înfrângerea, exprimându-şi „tristeţea” pentru viitorul Turciei / Le-a mulțumit alegătorilor săi și a îndemnat la continuarea luptei pentru democrație
Opozantul turc Kemal Kiliçdaroglu, învins duminică de preşedintele Recep Tayyip Erdogan în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, şi-a exprimat „tristeţea” pentru viitorul Turciei, consemnează agenţiile AFP şi Reuters.
„Sunt extrem de trist în faţa dificultăţilor care aşteaptă ţara noastră”, a spus liderul principalului partid turc de opoziţie, formaţiunea social-democrată CHP, vorbind la Ankara la sediul partidului, după ce rezultatele preliminare îl dau ca sigur câştigător pe Erdogan.
Kiliçdaroglu a susţinut că acestea au fost „cele mai incorecte alegeri în mulţi ani”, dar a apreciat totodată că rezultatul arată dorinţa poporului de schimbare a conducerii autoritare, întrucât Erdogan nu a mai câştigat acum competiţia la fel de uşor ca în cele două alegeri precedente.
Cele mai relevante declarații
”Tot ceea ce este fără dreptate, tot ce nu conține justiția nu va fi de partea mea. Nu am putut să rămân tăcut că ați fost tratați ca cetățeni de mâna a doua. Am vrut să mă asigur că toți sunt tratați drepturi egale.
Niciodată nu voi permite ca această familie să fie destrămată. Întotdeauna poporul turc trebuie să fie cu stomacul plin, când deschidem frigiderul trebuie să fie plin. Întotdeauna mă voi lupta pentru libertatea și egalitatea poporului turc.
Pentru voi, pentru copiii voștri, pentru toți frații și surorile voastre, vă rog să nu vă lăsați și să ne luptăm pentru democrație. Această frică, această spaimă nu trebuie să intre în oasele noastre. Noi trebuie să ne luptăm să menținem egalitatea.
Din toată inima vă mulțumesc. Am un mesaj pentru tineri, cu aceste alegeri am văzut autoritatea, înțelepciunea poporului Turciei.”
Context
Mai devreme, în prima sa intervenţie publică după încheierea alegerilor, Erdogan a spus că acest scrutin, precum şi legislativele desfăşurate pe 14 mai odată cu primul tur al prezidenţialelor şi în urma cărora partidul său Justiţie şi Dezvoltare (AKP) şi-a păstrat majoritatea, deşi a pierdut mandate, constituie un dublu eşec pentru CHP.
Erdogan a mai acuzat partidul CHP şi formaţiunile aliate acestuia că sunt „infiltrate de mişcarea LGBTI”, dat fiind că au insistat asupra drepturilor persoanelor gay pentru a se conforma astfel ideilor progresiste occidentale. „Pentru noi familia este sfântă”, a subliniat Erdogan
Conform rezultatelor preliminare neoficiale difuzate de agenţia publică Anadolu, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.
Deşi confruntat cu un context nefavorabil dat de inflaţia galopantă, cutremurul din februarie soldat cu peste 50.000 de morţi şi relaţiile tensionate cu Occidentul, care dorea o victorie a lui Kiliçdaroglu, plus erodarea sa la putere, Erdogan şi-a păstrat totuşi un nivel suficient de popularitate care îi permite acum obţinerea unui al treilea mandat prezidenţial.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii