Kievul acuză Ungaria că „îl ajută pe Putin” în războiul împotriva Ucrainei, după ce Viktor Orban s-a declarat dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc
Kievul a acuzat joi Ungaria că „îl ajută pe Putin” în războiul împotriva Ucrainei, la o zi după ce premierul ungar Viktor Orban s-a declarat dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc, spre deosebire de celelalte ţări din UE, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Budapesta a trecut la etapa următoare: îl ajută pe Putin să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Nikolenko, spunând că Ucraina „distruge unitatea” UE prin această poziţie.
Kievul „consideră declaraţiile prin care Ungaria se declară pregătită să achiziţioneze gaz rusesc în ruble drept o poziţie inamicală împotriva statului nostru”, a spus el, precizând că propunerea ungară de a organiza discuţii de pace ruso-ucrainene la Budapesta este „cinică”.
„Dacă Ungaria vrea cu adevărat să pună capăt războiului, iată ce trebuie să facă: să înceteze să mai distrugă unitatea UE, să susţină noile sancţiuni împotriva Rusiei, să ajute militar Ucraina”, a adăugat el.
„Şi nu să creeze surse suplimentare de finanţare pentru maşina militară rusă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.
Nikolenko a denunţat de asemenea „reticenţa liderilor ungari de a recunoaşte responsabilitatea Rusiei în atrocităţile armatei ruse la Bucea, Irpin şi Gostomel”, unde sute de cadavre în haine civile au fost descoperite în ultimele zile.
Acest lucru „ar putea întări sentimentul de impunitate al Rusiei şi ar putea să o încurajeze să comită noi atrocităţi”, a atras el atenţia.
Rusia a respins „categoric” aceste acuzaţii, denunţând în schimb o „înscenare” din partea Ucrainei.
Uniunea Europeană analizează joi o a cincea serie de sancţiuni care, pentru prima dată, ar putea include măsuri în sectorul energic, printr-un embargou asupra achiziţiilor de cărbune din Rusia şi prin închiderea porturilor din UE pentru navele ruseşti.
Cele două fiice ale preşedintelui Vladimir Putin şi mai mulţi oligarhi ruşi urmează să fie adăugaţi pe lista neagră a UE, conform documentului consultat de AFP.
Sursa foto: Facebook / Viktor Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
42 comentarii