Kievul anunță că nu există niciun acord referitor la înființarea unui coridor umanitar ca să permite evacuarea civililor din complexul Azovstal din Mariupol
Nu există niciun acord între Ucraina şi Rusia asupra înfiinţării unui coridor umanitar care să permită evacuarea de civili blocaţi împreună cu soldaţi ucraineni în complexul metalurgic asediat Azovstal din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, a atenţionat luni Kievul, informează AFP şi Reuters.
„Declar oficial şi public că, din nefericire, nu există niciun acord asupra unui coridor umanitar din Azovstal astăzi”, a scris pe Telegram vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk, la scurt timp după ce Rusia a anunţat că va înceta ostilităţile pentru a permite evacuarea de civili.
„Este important să se înţeleagă cu un coridor umanitar se deschide în urma unui acord convenit de ambele părţi. Un coridor (umanitar) anunţat unilateral nu oferă securitate şi din acest motiv nu este un coridor umanitar”, a adăugat Vereşciuk, potrivit Reuters.
Ministerul Apărării rus a anunţat că trupele sale vor opri ostilităţile pentru a permite civililor blocaţi împreună cu combatanţi ucraineni să părăsească complexul metalurgic asediat Azovstal din Mariupol, oraş-port din sud-estul Ucrainei, luni începând de la 14.00 ora Moscovei (11.00 GMT). Ministerul a precizat într-un comunicat că fiecare civil blocat în combinat va putea pleca în orice direcţie doreşte.
Duminică, Kievul a informat că forţele ruse au continuat să bombardeze oraşul de la Marea Azov, care este asediat de la începutul lunii martie de armata rusă, şi în special oţelăria Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni.
sursa: Agerpres.ro, Sursa Foto: Twitter/ Azov.org
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu