G4Media.ro

Kievul cere o anchetă a Curţii Penale Internaţionale pentru imagini care arată…

Sursa foto: FABRIZIO BENSCH / POOL / AFP

Kievul cere o anchetă a Curţii Penale Internaţionale pentru imagini care arată presupusa execuție a unui prizonier de război ucrainean

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a cerut luni o anchetă a Curţii Penale Internaţionale (CPI), după difuzarea unor imagini care arată, potrivit acestuia, un prizonier de război ucrainean executat de soldaţi ruşi, relatează AFP.

„O înregistrare îngrozitoare cu un prizonier de război ucrainean neînarmat executat de forţele ruse pentru că a spus pur şi simplu ‘Glorie Ucrainei’ „. O altă dovadă că acest război este genocid”, a comentat Dmitro Kuleba pe Twitter.

„Este imperativ ca (procurorul CPI) Karim Khan să lanseze imediat o anchetă privind această crimă de război odioasă”, a adăugat el. „Autorii acestor acte trebuie aduşi în faţa justiţiei”, a apreciat responsabilul ucrainean.

Dmitro Kuleba a făcut referire la un videoclip care circula luni pe reţelele de socializare şi care arăta ceea ce părea a fi un soldat aflat într-un şanţ fumând o ţigară şi care a fost împuşcat cu o armă automată după ce a spus „Glorie Ucrainei”.

AFP nu a putut verifica în mod independent unde şi când au fost filmate imaginile sau dacă au aratat, aşa cum au susţinut oficialii ucraineni şi utilizatorii reţelelor sociale, un prizonier de război ucrainean.

Sintagma „Glorie Ucrainei” a fost repetată luni pe reţelele de socializare din Ucraina, în timp ce mai mulţi oficiali au cerut o anchetă şi au cerut dreptate. Moscova şi Kievul s-au acuzat în mod repetat că au ucis prizonieri de război de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, notează AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...