G4Media.ro

Kievul cere Turciei să respingă încercările Moscovei de a crea rute ruseşti…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Kievul cere Turciei să respingă încercările Moscovei de a crea rute ruseşti pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră

O susţinere a unor exporturi ruseşti de cereale la Marea Neagră fără o reluare a exporturilor de cereale din porturile ucrainene ar consolida ”sentimentul impunităţii” al Moscovei şi ar reprezenta ”o lovitură dură” aplicată obligaţiilor internaţionale şi dreptului internaţional, denunţă joi Ministerul ucrainean de Externe, după ce ministrul rus de Externe Sergjei Lavrov a anunţat, în urma unei întâlniri cu ministrul turc de Externe Hakan Fidan, la Moscova, o iniţiativă rusească în acest sens, relatează CNN potrivit news.ro

”În acest context, ne aşteptăm ca Turcia, care şi-a reiterat poziţia inviolabilă faţă de apărarea şi respectarea strictă a dreptului internaţional, împreună cu celalte părţi implicate, să-şi folosească autoritatea pentru a contracara încercările Rusiei de a încălca obligaţii internaţionale şi a şantaja lumea cu noi crize alimentare”, subliniază într-un comunicat Ministerul ucrainean de Externe.

Kievul face aceste declaraţii în contextul unei întâlniri, la Moscova, a ministrului rus de Externe Seghei Lavrov, cu omologul său turc Hakan Fidan.

Lavrov a anunţat că a discutat cu Fian despre o iniţiativă în vederea organizării unor livrări de cereale ruseşti Turciei, la un preş mic, unei procesări în instalaţii turceşti şi unei livrări către ”cele mai sărace ţări din lume”.

”După retragerea din Iniţiativa Cerealelor la Marea Neagră, Federaţia rusă a început atacuri sistematice cu rachetă împotriva infrastructurii porturilor şi instalaţiilor de depozitare a cerealelor ucrainene”, denunţă Ministerul ucrainean de Externe.

Kievul acuă Moscova de faptul că încearcă să limiteze disponibilitatea cerealelor ucrainene pe pieţele mondiale şi să crească preţul alimentelor ”în propriul beneficiu”.

Ucraina rămâne interesată de o relansarea a Acordului de la Istanbul din 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, din care Rusia Rusia s-a retras în iulie şi ”urmăreşte în mod activ lansarea unor rute alternative” de nexport a cerealelor ucrainene, subliniază ministerul ucrainean.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...