Kievul denunță decizia de a admite sportivii ruși și belaruși la Jocurile Olimpice de la Paris: Este „greşită” şi „încurajează” Moscova şi Minskul să îşi continue atacul asupra Ucrainei
Decizia Comitetului Internaţional Olimpic de a admite la Jocurile Olimpice de la Paris-2024 sportivii ruşi şi belaruşi sub un drapel neutru este „greşită” şi „încurajează” Moscova şi Minskul să îşi continue atacul asupra Ucrainei, afirmă autorităţile de la Kiev, informează AFP, citată de News.ro.
„Membrii Comitetului Executiv al CIO care au luat această decizie îşi asumă responsabilitatea de a fi încurajat Rusia şi Belarus să îşi continue agresiunea armată împotriva Ucrainei”, susţine Ministerul ucrainean de Externe.
„Nu există nicio îndoială că Kremlinul va folosi fiecare sportiv rus şi belarus ca armă în războiul său de propagandă”, a adăugat sursa citată.
„Moscova nu va flutura steaguri albe şi neutre în timpul competiţiilor, aşa cum sugerează CIO, ci va demonstra triumful capacităţii sale de a-şi declina responsabilitatea pentru cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a continuat diplomaţia ucraineană.
Ministerul ucrainean consideră că sportivii, „în special ruşii”, „reprezintă adesea organizaţii asociate cu forţele armate ruse” şi că „unii sunt în serviciu activ în armata rusă”.
„CIO intenţionează să autorizeze să concureze în arenele sportive internaţionale sportivi care nu numai că susţin uciderea femeilor şi copiilor ucraineni, dar care sunt, probabil, şi direct implicaţi în aceste crime”, au declarat diplomaţii ucraineni.
Punând capăt la nouă luni de suspans, CIO a autorizat vineri sportivii ruşi şi belaruşi să participe la Jocurile de la Paris sub un drapel neutru, dar a impus condiţii stricte privind includerea lor.
Singurii sportivi vizaţi vor fi „persoane neutre” care au reuşit să treacă pragul de calificare, nu susţin în mod activ războiul din Ucraina şi nu sunt sub contract nici cu armata, nici cu agenţiile naţionale de securitate.
Unsprezece dintre ei îndeplinesc în prezent aceste criterii, opt ruşi şi trei belaruşi, potrivit CIO, ceea ce sugerează o delegaţie foarte mică.
Aceste condiţii de participare au fost denunţate de Rusia, care le-a considerat „discriminatorii” şi „contrare principiilor sportive”, prin vocea ministrului rus al sporturilor, Oleg Matiţin, citat de agenţia de presă TASS.
Cu toate acestea, el a precizat că sportivii ruşi care au obţinut dreptul de a participa la Jocurile Olimpice din 2024 „vor participa probabil”.
Între timp, aproximativ 60 de ucraineni s-au calificat deja pentru Jocurile de la Paris (26 iulie – 11 august 2024).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu