G4Media.ro

Kievul, pregătit să deschidă focul, în cazul în care migranţi din Belarus…

Sursa foto: Pixabay

Kievul, pregătit să deschidă focul, în cazul în care migranţi din Belarus intră în Ucraina, ameninţă ministrul de Interne Denis Monastîrski

Ucraina îi ameninţă vineri pe migranţii care ar încerca să-i treverseze frontiera din Belarus, pentru a se duce apoi în Uniunea Europeană (UE), că-i va respinge prin toate mijloacele posibile – inclusiv cu arme de foc, relatează AFP.

”Dacă viaţa şi sănătatea grănicelor sunt ameninţate, vom folosi toate mijloacele de protecţie pe care le avem la dspoziţie prin lege, inclusiv armele de foc”, a ameninţat, într-un discurs susţinut în Parlament, ministrul ucrainean de Interne Denis Monastîrski.

Mii de migranţi încearcă de luni de zile să intre în Uniunea Europeană din Belarus.

Situaţia a degenerat în ultimele săptămâni, iar o grupare de mii de persoane s-a format la frontera dintre Belarus şi Polonia, provocând tensiuni importante între Minsk, susţinut de către Moscova, şi Bruxelles.

Autorităţle din Ucraina, o ţară care se învecnează cu Belarusul şi cu mai multe state membre UE, inclusiv România, se tem că migranţi blocaţi la frontiera Poloniei şi a ţărilor baltice Letonia şi Lituania ar putea încerca să ajungă în UE prin Ucraina.

Europenii acuză regimul preşedintelui lui Aleksandr Lukaşenko de faptul că a orchestrat acest aflux de migranţi – majoritatea originari din Orientul Mijlociu – prin emiterea unor vize, cu scopul de a se răzbuna împotriva unor sancţiuni occidentale care i-au fost impuse după reprimarea opoziţiei în urma alegerilor prezidenţiale belaruse contestate în 2020.

Unele dintre aceste ţări – inclusiv Polonia şi Ucraina – acuză Rusia, principala aliată a Belarusului, de faptul că a tras sforile acestei crize.

”Noi nu excludem posibilitatea ca Rusia să decidă în mod intenţionat trimiterea unui număr mare de migranţi ilegali către teritoriul nostru, prin Belarus”, a acuzat ministrul ucranean de Interne în acest discurs, transmis în direct la televiziune.

”Ne pregătim de această situaţie”, a anunţat el şi a subliniat că, în prezent, situaţia la frontiera dintre Ucraina şi Belarus este ”sub control şi stabilă”.

Kievul anunţa săptămâna trecută că intenţionează să desfăşoare mii de grăniceri şi poliţişti la frontiera cu Belarusul.

sursa: News.ro, Sursa foto: Pixabay / music4life

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Așa trebuie procedat cu acești invadatori.

  2. Foarte bine, asa se apara granita unei tari!

  3. Frontiera de stat se apara cu arma in mana
    Vrei sa intri in tara mea?
    Poftim,civilizat,cu acte legale, prin punctele de trecere a frontierei.
    Nu se intra intr-o tara asa cum vor unii…si nu suntem obligati sa-i primim….au tarile lor, sa lupte pentru democratie cu dictatorii, sa puna mana sa munceasca sa refaca orasele si sa-si creasca copiii la ei acasa.
    Si noi am murit pentru libertate in 1989.

  4. bs: “deschidă focul, în cazul în care migranţi din Belarus intră în Ucraina”
    normal: “daca viaţa şi sănătatea grănicelor sunt ameninţate”

  5. am si eu o intrebare …… cum naiba se face mai ca migrantii astia vin tocmai din / prin belarus? … cum au ajuns ei acolo, de ce in belarus? Era prea evident daca veneau din / prin rusia sau cum? Ca de ce nu vor sa intre in rusia e clar! dar cum ajung ei acolo?
    Sau mai bine zis, cine ii aduce acolo? Sau si mai bine zis, cine are interesul sa destabilizeze UE?

    P.S. Cum de aleg ei „dictatura” asta din UE (aviz amatorilor postacii h`aur) si fug ca molima de „libertatea absoluta” din rusia?