G4Media.ro

Kievul pune restricţii la emiterea paşapoartelor pentru bărbaţii de vârstă militară

Sursa foto: Telegram – Zelenskiy / Official

Kievul pune restricţii la emiterea paşapoartelor pentru bărbaţii de vârstă militară

Guvernul ucrainean a aprobat reglementări care interzic temporar bărbaţilor de vârstă militară să solicite paşapoarte în străinătate, înăsprind şi mai mult restricţiile în încercarea de a rezolva problema lipsei de trupe, relatează Reuters, transmite News.ro.

Noile prevederi şi o clarificare ulterioară din partea Ministerului ucrainean de Externe au fost anunţate miercuri, la o zi după ce ministrul de externe Dmitro Kuleba a suspendat până la 18 mai serviciile consulare pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.

El i-a criticat pe ucrainenii din străinătate pentru că nu servesc în războiul de 26 de luni al ţării sale împotriva Rusiei.

Ministerul de Externe a precizat că solicitanţii care vor să obţină un certificat special prin care să declare că doresc să se întoarcă în Ucraina vor putea obţine ajutor la ambasade şi consulate. Serviciile obişnuite, a menţionat acesta, vor fi reluate pe 18 mai, iar cererile primite după 23 aprilie vor fi tratate atunci. Tot atunci va intra în vigoare o nouă lege privind mobilizarea, care are ca scop creşterea numărului de trupe prin stimulente pentru voluntari şi pedepse pentru cei care se sustrag de la recrutare.

Sute de mii de bărbaţi ucraineni de vârstă militară trăiesc în străinătate, inclusiv aproximativ 860.000 în Uniunea Europeană, iar ţara se confruntă cu un deficit de trupe în campania împotriva armatei mai bine echipate şi mai mari a Rusiei.

Ministerul de Externe de la Kiev a precizat că agenţiile private nu se vor mai putea ocupa de cererile de paşapoarte, ci doar misiunile guvernamentale.

Noile restricţii nu se aplică cetăţenilor cărora li se permite în prezent, în timp ce legea marţială este în vigoare, să treacă graniţele de stat, inclusiv celor cu dizabilităţi.

În comentariile sale de marţi privind suspendarea serviciilor consulare, Kuleba a argumentat că este o incompatibilitate între faptul că bărbaţii ce pot fi recrutaţi trăiesc în străinătate şi totuşi doresc să beneficieze de serviciile statului. „Şederea în străinătate nu scuteşte un cetăţean de îndatoririle sale faţă de patrie”, a scris el pe X.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...