G4Media.ro

Kim Jong Un riscă „sfârşitul regimului său” dacă foloseşte arme nucleare, avertizează…

sursa foto: Brendan Smialowski / AFP

Kim Jong Un riscă „sfârşitul regimului său” dacă foloseşte arme nucleare, avertizează preşedintele sud-coreean

Liderul nord coreean Kim Jong Un ar risca sfârşitul regimului său dacă ar folosi arme nucleare împotriva Coreii de Sud, a declarat preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, la un eveniment care marchează aniversarea înfiinţării forţelor armate ale ţării, relatează AFP, transmite Agerpres.

„În cazul în care Coreea de Nord încearcă să folosească arme nucleare, ea se va confrunta cu un răspuns hotărât şi copleşitor din partea armatei noastre”, a spus Yoon adresându-se celor 5.300 de militari prezenţi la baza aeriană din Seul pentru eveniment, înainte de o paradă militară care va avea loc în centrul capitalei în cursul zilei de marţi.

„Acea zi va marca sfârşitul regimului nord-coreean”, a adăugat el, subliniind forţa alianţei de securitate a ţării cu Statele Unite, care are staţionaţi zeci de mii de militari în Coreea de Sud.

Seulul a prezentat pentru prima dată cea mai mare rachetă balistică a sa, Hyunmoo-5, capabilă să distrugă buncăre subterane, a informat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Evenimentul a fost marcat şi de zborul unui Lancer B-1B, un bombardier american, a precizat Yonhap, un mod de a demonstra alianţa de securitate dintre Seul şi Washington.

Armata nord-coreeană „va monitoriza îndeaproape desfăşurarea frecventă” a acestor mijloace strategice, a declarat Kin Kang Il, viceministru nord-coreean al apărării, denunţând această desfăşurare de forţe.

Oficialul nord-coreean a adăugat că armata Phenianului este „pe deplin pregătită să apere” ţara.

Avertismentul preşedintelui sud-coreean survine la câteva săptămâni după ce Coreea de Nord a dezvăluit pentru prima dată imagini cu o instalaţie de îmbogăţire a uraniului, arătându-l pe liderul Kim Jong Un în timp ce vizita locul.

Serviciile de informaţii sud-coreene au declarat ulterior că dezvăluirea fără precedent a fost „îndreptată împotriva Statelor Unite” şi că Phenianul este considerat capabil să producă zeci de arme nucleare pe baza stocului său de uraniu îmbogăţit şi de plutoniu.

Pentru al doilea an consecutiv, guvernul sud-coreean organizează o paradă militară în piaţa centrală din Seul, Gwanghwamun, la care participă 3.000 de persoane.

Înainte de aceasta, ultimele parade militare pentru Ziua Forţelor Armate au avut loc în 1984, sub regimul dictatorial al lui Chun Doo-hwan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...