Klaus Iohannis, a doua cerere pentru demisia premierului: „Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă. PSD amanetează viitorul ţării”
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut din nou luni demisia premierului Viorica Dăncilă, a doua cerere în ultimele trei săptămâni. La finalul unui discurs în care a criticat performanţa economică a guvernului PSD, Iohannis a spus: „Este o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. E din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nici o soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”.
„Lumea se întreabă totuşi de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri realizate? Povestea e una tristă. PSD amanetează viitorul ţării: creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii”, a mai spus Iohannis.
Iohannis a făcut aceste declaraţii după ce Ministerul Finanţelor a publicat raportul privind execuţia bugetară pe primul trimestru, un raport care evidenţiază realizări sub program la încasările din TVA şi accize, dar şi încasări peste program la contribuţiile de asigurări.
Iohannis a criticat dur programul de guvernare al PSD, despre care a spus că este „un fel de magie economică”.
Iohannis îi ceruse prima oară demisia premierului Viorica Dăncilă după ce aceasta refuzase să vină la Cotroceni la consultările cu BNR. Premierul Dăncilă a anunţat atunci că nu ia în calcul demisia.
Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:
– S-au publicat azi datele care arata execuția bugetară din primul trimestru, date publicate cu întârziere. Mă voi referi la aceste date, dar înainte câteva aprecieri mai generale.
– O constatare pe care am mai făcut-o: programul de guvernare PSD s-a aflat pe contransensul unei logici economice elementare. PSD a propus românilor pe de o parte scăderea taxelor şi impozitelor, acţiune începută acum 2 ani cu scăderea TVA, pe de altă parte au propus creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pentru drumuri, şcoli. Pentru economişti şi cei interesaţi, această abordare a produs surprindere. E vorba de un fel de magie economică propusă de PSD. Este o ecuaţie care cu greu poate fi dusă la bun sfârşit şi trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD.
– La creşterile salariale, PSD a reuşit o contraperformanţă rară: creşterea de 25% a rămas pe hârtie. S-a anulat creşterea prin trecerea contribuţiilor. După un an şi jumptate de guvernare, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale. Nimic. Lumea se întreabă totuși de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri realizate? Povestea e una tristă. PSD amanetează viitorul ţării: creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii.
– Din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul naţional e supus unei presiuni imense. Peste 22 de procente creşterea cheltuielilor totale faţă de anul trecut. Presiunea trebuia atenuată printr-un efort consistent de creştere a veniturilor. Or, nu s-a întâmplat deloc aşa.
– Execuţia bugetară arată că nu au atins propriul program.
– Acest lucru arată ceva trist: PSD e incapabil să ţină ordine în finanţele publice. După 3 premieri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea. Un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.
– Guvernarea PSD nu reuşeşte deloc să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor. În 2017 am avut o creştere economică de peste 7%. Dar veniturile nu au crescut în proporţie cu economia.
– Veniturile fiscale ar fi trebui să crească. Dar încasările din impozitul pe profit au scăzut. Ceea ce arată că economia duduie, dar la buget duduie numai cheltuielile, veniturile – pauză.
– PSD a promis creştere cu 16% a veniturilor din TVA, acum suntem sub. Veniturile din accize e un lucru special. Ele reflectă cel mai fidel degringolada din finanţele publice. Cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, preţurile au crescut, colectarea de către ANAF e la 12% sub program. Aceasta e performanţa PSD. Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează, nu realizează nici şcoli, nici drumuri, nici spitale.
– E inadmisibil ca fondurile UE să nu facă parte din priorităţile guvernului. Are tot felul de priorităţi: lupta cu BNR, cu investitorii, cu multinaţionalele.
– România – un lucru negativ – e în procedura privind deviaţia semnificativă a deficitului bugetar. Guvernul să nu uite asta. Dacă nu se corectează, acest lucru se va agrava. Doar că nu se vede nicio intenţie şi nicio măsură corectivă.
O evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. E din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nici o soluție pentru o guvernare bună şi eficientă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii